Grupul General Motors (GM), proaspăt ieşit din faliment, a anunţat că va testa, împreună cu reţeaua sa de dealeri, un parteneriat cu eBay.com, companie de licitaţii online, care va permite vânzarea de autovehicule prin intermediul internetului în statul american California. Clienţii eBay vor putea licita pentru achiziţia de maşini noi GM sau le vor putea cumpăra la preţuri prestabilite. Parteneriatul va fi testat în următorele să
Grupul General Motors (GM), proaspăt ieşit din faliment, a anunţat că va testa, împreună cu reţeaua sa de dealeri, un parteneriat cu eBay.com, companie de licitaţii online, care va permite vânzarea de autovehicule prin intermediul internetului în statul american California.
Clienţii eBay vor putea licita pentru achiziţia de maşini noi GM sau le vor putea cumpăra la preţuri prestabilite.
Parteneriatul va fi testat în următorele săptămâni şi ar putea fi extins, în funcţie de succces, la mai multe luni.
"Vom testa această idee cu dealerii noştri în următoarele săptămâni şi sperăm să o dezvoltăm în lunile următoare", a declarat directorul general al GM, Fritz Henderson.
Piaţa de pe Coasta de Vest a SUA a fost dominată de mărcile auto de import în ultimii ani.
"Experimentele sunt experimente. Nu le pui în practică până când nu-ţi dai seama cum funcţionează. Suntem încântaţi de această cooperare, dar nu ne vom angaja la o extindere până nu vedem dacă are succes", a spus Henderson.
Titlurile eBay, tranzacţionate la bursa din New York, au crescut cu 1,5%, la 16,33 dolari, în urma anunţului. GM a ieşit, vineri, din faliment prin lansarea formală a unei noi companii, care include activele profitabile ale grupului şi are ca acţionar majoritar statul american.
SURSA: Mediafax