Un plop bătrân de 35 de ani din Strada Băiculeşti, Cartierul Pajura a fost tăiat de către echipele Administraţiei Domeniului Public (ADP) din Sectorul 1, stârnind nemulţumirea cetăţenilor.
Locatarii din zonă s-au revoltat imediat, nemulţumiţi că nu le-a fost respectată solicitarea depusă în urmă cu o lună de toaletare a copacului respectiv şi nu de tăiere a acestuia.„Copacul era uscat, dar nu într-atât de mult încât să-l taie de tot. Vorba a fost să-l taie de la jumătate. Cred că adminstratorul sau doamna vicepreşedinte a făcut cererea, dar nu ştiu sigur“, povestea, aseară, Ioana Chivulescu, în vârstă de 70 de ani, care locuieşte mai bine de 30 de ani în zonă.
Femeia este contrazisă însă de soţul ei, care declară că plopul a fost tăiat pentru că risca să se prăbuşească peste maşinile din parcare la o ploaie mai puternică.
„Au venit nişte oameni de vreo trei ori să constate şi abia a patra oară l-au tăiat. Ne era teamă că o să cadă peste noi. Uitaţi ce groasă este tulpina“, spune Tit Chivulescu, în vârstă de 80 de ani.
„După 30 de ani plopul devine sensibil şi la intemperii există anumite riscuri, chiar şi de prăbuşire“, declară Nicolae Rădulescu Dobrogea, presedintele asociaţiei Ecocivica.
O altă nemulţumire a oamenilor este faptul că plopul a fost îngrădit cu bordură de ciment cu o săptămână înainte să fie tăiat. „Trebuia curăţat pentru că era periculos pentru maşini, dar doar atât. Era vorba de oxigen“, susţine doamna Marinescu, o femeie în vârstă de 70 de ani. Bucureştiul are şapte metri pătraţi de spaţiu verde pe cap de locuitor, cu cinci metri mai puţin faţă de media internaţională. Comparativ, Varşovia au o medie de 31 de metri pătraţi, în timp ce Stockhmul cea mai “verde“capitală cu o medie de 83 de metri pătraţi pe cap de locuitor.
„Plopii sunt o mare problemă“
Responsabili ai Consiliulul General al Muncipiului Bucur