Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România, sub cod galben de ploi şi vijelii

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 11 iulie 2009 ·

Din această după-amiază, meteorologii au emis o avertizare o avertizare cod galben de ploi şi vijelii care vizează întreaga ţară. Singura zonă care vor fi mai puţin afectată de fenomenele meteo este vestul ţării. Codul galben se va menţine până duminică seară, la ora 21.00. Se aşteaptă ploi însemnate cantitativ şi căderi de grindină. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie, "gradul de instabilitate atmosferică va fi accentuat în sudul, centrul şi estul ţării şi se va caracteriza prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor avea şi aspect de vijelie şi, izolat, căderi de grindină. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depasi 25-30 l/mp şi, izolat, 50 l/mp".

Atenţionare de inundaţii

Şi hidrologii au emis o atenţionare de inundaţii, pentru 23 de judeţe. Acesta este valabilă de sâmbătă, ora 18.00, până luni, la ora 10.00. Din cauza ploilor torenţiale se aşteaptă ca pe unele râuri mici să se producă creşteri de niveluri şi inundaţii locale, precizează şi Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor.

Hidrologii se aşteaptă la "scurgeri pe versanţi, torenţi, pâraie cu formarea de viituri rapide cu efecte de inundaţii locale şi creşteri de niveluri şi debite atât pe râurile mici, cât şi pe cele necontrolate hidrometric".

BAZINE HIDROGRAFICE AFECTATE:

Vişeu, Iza, Timiş, Caraş, Nera, Cerna, Drincea, Desnăţui, Jiu, Olt, Argeş, Ialomiţa, Siret şi Prut, aferente judeţelor Maramureş, Bistriţa Năsăud, Caraş Severin, Mehedinţi, Gorj, Dolj, Sibiu, Vâlcea, Braşov, Argeş, Damboviţa, Prahova, Buzău, Covasna, Vrancea, Galaţi, Harghita, Bacău, Vaslui, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Botosani.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 14 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, geopolitician și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum o ora
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 4 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 3 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 43 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 37 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

Cu cât vinde ANAF un Golf din 2004, cu numărul „FBI”. Licitația va avea loc pe 3 octombrie 2024

Gandul acum 2 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) scoate la licitație un autoturism Volkswagen Golf 1K, din 2004, cu numărul „FBI”, cu preţul de pornire de 5.950 lei, fără TVA. Vânzarea va avea loc pe 3 octombrie la ora 11, la sediul Unităţii Fiscale

Proiectul care prevede prelungirea plafonării RCA până la sfârşitul anului, în dezbatere

Mediafax acum 2 ore
Decizia de prelungire a fost luată „luând în considerare faptul că împrejurările care au determinat disfuncţionalităţi pe piaţa asigurărilor persistă, acestea fiind cele care au condus la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilir

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 7 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 5 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Vremea

București
acum

21°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
Constanta
acum

17°
lun.

17°/23°
mar.

18°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

17°
lun.

13°/27°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°