Membrii G8 vor investi miliarde de dolari în dezvoltarea agriculturii în ţările lovite de criza alimentară, în special în cele africane. Sursa: Reuters
Statele G8 şi ţările invitate la summitul organizat în oraşul italian L’Aquilla s-au angajat, ieri, să mobilizeze „cel puţin 20 de miliarde de dolari în următorii trei ani” pentru a garanta securitatea alimentară în lume şi a eficientiza lupta împotriva foametei.
Angajamentul a fost asumat în ultima zi a reuniunii, cu câteva ore înainte ca preşedintele SUA, Barack Obama, să se deplaseze în Ghana, aceasta fiind prima sa vizită pe continentul african, destinaţia majorităţii fondurilor promise. Cele 20 de miliarde de dolari vor fi investite în dezvoltarea sectorului agricol din ţările în curs de dezvoltare.
La reuniunea G8 din 2008, marile puteri au dat asigurări că Africa nu va fi uitată în actualul context economic dificil. În consecinţă, Algeria, Angola, Egiptul, Etiopia, Libia, Nigeria, Senegal, Africa de Sud şi Uniunea Africană au fost reprezentate la nivel înalt la summitul de la L’Aquilla.
Agenţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură a anunţat că peste un miliard de persoane suferă de foame în lumea întreagă, cu aproape 100 de milioane mai multe decât anul trecut, potrivit AFP.
Vizită-surpriză la Vatican
Prin prezenţa sa la Accra, Obama vrea să prezinte Ghana restului statelor africane drept un model de democraţie şi bună guvernare. El va rosti un discurs în parlamentul ghanez, în care va vorbi, printre altele, despre ameliorarea secu rităţii alimentare şi combaterea corupţiei şi a bolilor.
Înainte de a urca la bordul Air Force One, preşedintele american s-a întâlnit, la Vatican, cu Papa Benedict al XVI-lea.
Hrană pe săturate
Preocupaţi de combaterea foametei, liderii G8 şi invitaţi