Dinamoviştii nu au impresionat aseară în amicalul cu OM, dar nici nu s-a făcut de rîs în faţa vicecampioanei Franţei.
Meci de gală, cum au titrat gazdele pe tricourile făcute special pentru acest amical, numai că jucătorii lui Dinamo au părut în multe momente că şi-au pierdut undeva pe drumul spre Thonon invitaţiile şi straiele de sărbătoare.
Prima repriză a fost la discreţia băieţilor lui Deschamp, enervant de autoritari. Ben Arfa (14) a deschis balul cu o execuţie de milioane de euro din lovitură liberă. Roş-albii s-au apărat în 6 chiar şi în 8 inşi, dar Niang (22) l-a pierdut pe drum pe căpitanul Moţi şi a prins un şut electrizant care l-a doborît iar pe Matache.
Prima oară cînd "cîinii" au ajuns în careul lui Mandanda era minutul 26, dar portarul lui OM a respins incredibil şutul fără preluare al lui Niculescu.
Rus, Boştină, N&D şi Matache
Claudiu a mai avut o lovitură liberă în minutul 32, de la 30 de metri, dar a fost executată slab. La a treia fază mai de Doamne ajută a roş-albilor, a apărut şi spectacolul: "călcîi" al lui Torje pentru Boştină, acesta a centrat peste Mandanda, pentru Niculescu, Claudiu a recentrat cu capul, iar Dănciulescu, din 3 metri, a reluat în poarta goală.
Scor bun pentru Dinamo la pauză, 1-2, ţinînd cont că posesia a fost mai mereu a francezilor. Îmbrăcat într-un sacou bleu, Borcea privea îngîndurat din tribună. Evidenţiaţi: cuplul N&D, tot veteranii, "închizătorul" Laurenţiu Rus, căruia i-au mai ieşit cîteva deposedări, şi Boştină, cu două centrări OK.
Repriza secundă a debutat cu parada lui Matache la "bomba" lui Niang. Portarul a mai avut cîteva intervenţii apreciate, apoi dinamoviştii au încercat să împingă jocul departe de propriile buturi. "Cîinii" au avut mai mult mingea, au legat cîteva faze plăcute, însă ocaziile au apărut la fel de greu. Per