Pentru noua piesă, care va fi promovată cu un videoclip „altfel”, membrii trupei şi-au asumat roluri de doctori şi de pacienţi.
Noua piesă a trupei Simplu, „Puppet”, este, explică Smiley, una neobişnuită, aşa cum şi-a „educat” fanii. „Suntem toţi manipulaţi de sistem”, spune el, „de mediul în care trăim”, aşa că, „din păcate, lumea tinde să se uniformizeze: ne îmbrăcăm, dansăm şi ne purtăm toţi la fel”.
Piesa „Puppet” va fi inclusă pe următorul album Simplu şi va putea fi ascultată în curând pe posturile radio şi TV. Melodia este compusă de Smiley, împreună cu Don Baxter şi Şerban Cazan, iar pentru regia clipului băieţii au lucrat cu Iulian Moga. Acţiunea clipului se petrece într-un spital de nebuni, unde cei din Simplu joacă, pe rând, roluri de doctori şi de pacienţi. Videoclipul a beneficiat de un buget ce a implicat figuraţie, cascadori, alpinişti, fiind filmat pe peliculă.
„Clipul este filmat într-o casă de nebuni, toţi jucăm dublul rol de doctori şi de nebuni. Eu sunt de nerecunoscut, sunt vopsit pe faţă, sunt joker, suntem cu toţii destul de „nebuni”. Trupa Simplu nu prea face clipuri de imagine, în care să arătăm „frumos”, să ne îmbrăcăm „frumos”, pentru că nu ne place. Ne plac clipurile cu subiect, cu acţiune.
Şi pentru clipul acesta ne-am gândit că oamenii care fac lucrurile altfel sunt văzuţi ca nişte nebuni şi, în general, oamenii care fac lucrurile altfel sunt marginalizaţi. Şi atunci mi-am pus întrebarea dacă oamenii nebuni sunt într-adevăr nebuni. Şi... nu am găsit încă un răspuns la asta, dar cred că totul este relativ”, mai spune, râzând, Smiley.
PERFORMANŢE
Disc de aur
Împreună cu Marius Moga, cei de la Simplu pregătesc şi o lansare „altfel” pentru noul single: „Ne place să facem lucruri creative şi frumoase. Va fi un lucru pe care nu l-a făcut nimeni până ac