* subiectul mirosului pestilenţial care domneşte în municipiu a fost îndelung dezbătut şi în şedinţa CLM de ieri * deşi, iniţial, i s-au cerut lămuriri consilierului PSD Dragomir, care este şi şeful Gărzii de Mediu, când acesta a început să vorbească, consilierii şi-au pierdut brusc interesul pentru subiect
Mirosul de rahat ce învăluie constant oraşul Brăila e reuşit să pătrundă, ieri, ce-i drept la modul figurat, şi în şedinţa ordinară a CLM. Mai precis, în cadrul şedinţei, unul dintre noii consilieri PSD a deschis acest subiect, spunând că, totuşi, Primăria ar trebui să ia nişte măsuri, deoarece brăilenii sunt absolut terorizaţi de miros.
Pentru a lămuri unele aspecte, preşedintele de şedinţă, social - democratul Doru Damian, a dat cuvântul colegului său de partid şi de plen, Marian Dragomir, director la Garda de Mediu Brăila. "Este o realitate că în Brăila miroase şi ştim cu toţii de unde vine acel miros. Acea unitate este în procedura de revizuire a autorităţii de mediu de un an de zile, ceea ce mi se pare un termen deosebit de lung. Iar răspunsul la întrebarea de ce durează aşa de mult este că revizuirea este făcută de către Agenţia pentru Protecţia Mediului Galaţi. Pentru că brăilenii nu sunt mulţumiţi de ce se întâmplă, am cerut refacerea acestei proceduri, la care teoretic se lucrează în acest moment. Actuala autorizaţie are nişte termene foarte generoase pentru societate, în care ar trebui să îndeplinească condiţiile de protecţie a mediului. Mai clar, nu există decât o înşiruire de lucruri, fără date precis delimitate. Noi facem verificări şi, în plus, am reuşit să obţinem notificarea societăţii, în ideea de a organiza o dezbatere publică, la care să participe cetăţeni, ONG-uri, autorităţi. Problema este că Agenţia pentru Protecţia Mediului Galaţi nu a precizat data la care societatea să facă dezbaterea publică, dar vom insista să fie stabilită câ