Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sezlonguri si umbrele de pe plaja Neptun, „saltate" de DADL

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 11 iulie 2009 ·

În pofida vremii nefavorabile, reprezentanţi ai Direcţiei Apelor Dobrogea Litoral (DADL) au organizat, ieri dimineaţă, o acţiune de eliberare a plajei situate pe sectorul Neptun II zona 1, subsector 1, de şezlonguri şi umbrele. 

Încă de la primele ore ale dimineţii, inspectorii şi lucrătorii DADL, însoţiţi de echipaje ale poliţiei şi jandarmilor, s-au aflat pe plaja din Neptun pentru a elibera un sector care fusese ocupat abuziv. La faţa locului nu era niciun reprezentant al vreunei firme care să revendice bunurile existente pe plajă, context în care DADL a ridicat 260 de şezlonguri, umbrele cu schelet metalic sau de stuf şi podine de lemn. Bunurile au fost depozitate la magazia DADL, până la revendicarea lor de către proprietar. Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Cătălin Anton,

cel care a ocupat abuziv plaja riscă o amendă de până la 20.000 lei şi va fi obligat să suporte şi contravaloarea transportului.

Trebuie menţionat faptul că, în ultimele zile, inspectorii DADL au aplicat amenzi la SC Havana Beach din Mamaia (5.000 lei), pentru nerespectarea măsurii de dezafectare, precum şi la SC Remus Eduard & Company SRL (20.000 lei), pentru construcţia unui beach-bar fără a fi prevăzut în Planul Urbanistic Zonal, luându-se şi măsura dezafectării acestuia. „În perioada următoare, inspectorii DADL vor verifica toate bazele nautice existente pe litoral şi care nu au autorizaţiile legale în vigoare", se menţionează într-un comunicat de presă al DADL remis redacţiei. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)

Nume

Email

Comentariumicsoreaza | mareste

Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.

Adauga comentariu

Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu

În pofida vremii nefavorabile, reprezentanţi ai Direcţiei Apelor Dobrogea Litoral (DAD

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Candidaturile lui George Simion şi Elenei Lasconi, validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei

News.ro acum 28 minute
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central, în timp ce candidaturile lui George Simion, lider AUR, şi a Elenei Lasconi, lider USR, au fost validate. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura la alegerile pre

Candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale a fost contestată la Curtea Constituțională. Care sunt motivele

Libertatea acum 30 minute
Curtea Constituțională a României se confruntă cu o contestație împotriva candidaturii lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale din 2025. Contestația a fost înregistrată pe 14 martie 2025 și vizează decizia Biroului Electoral Central de a accepta

Elon Musk spune că naveta Starship ar putea decola spre Marte la finalul anului 2026

News.ro acum o ora
Fondatorul SpaceX, Elon Musk, a declarat sâmbătă că naveta Starship va decola spre Marte la sfârşitul anului 2026, transportând robotul umanoid Tesla Optimus, şi a estimat că oamenii ar putea urma trei până la cinci ani mai târziu. „Nava Starship pl

Crin Antonescu: Educaţia va fi o prioritate pentru mine. Ştiu, şi alţii au promis că vor face din educaţie un domeniu performant şi n-au reuşit

News.ro acum 28 minute
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţaile, Crin Antonescu, afirmă, sâmbătă, că educaţia va fi o prioritate pentru el şi, deşi nu garantează că va reuşi în totalitate, va face tot posibilul. ”Ştiu, şi alţii au promis că vor face di

Lotul convocat de Mircea Lucescu pentru debutul în preliminariile CM 2026. Patru jucători, în premieră la națională

Gandul acum 27 minute
Mircea Lucescu a anunțat lotul pentru debutul în preliminariile CM 2026. 26 de jucători au fost convocați, patru fiind la prima convocare. Naționala debutează în preliminariile CM vineri, 21 martie, de la ora 21:45, cu Bosnia – Herțegovina. Pe 24 ma

Meteorologii anunță că vremea se răcește în toată țara, începând de sâmbătă noaptea. Unde sunt anunțate ploi

Adevarul acum o ora
Meteorologii au anunțat că vremea se răcește în toată țara sâmbătă și în noaptea de sâmbătă spre duminică. Începând de duminică și până marți, vor fi precipitații însemnate cantitativ în cea mai mare parte a țării.

România devine centrul şahului european: Eforie Nord găzduieşte în premieră Campionatul European de Şah

News.ro acum 2 ore
Pentru prima dată în istorie, România găzduieşte Campionatul European Individual de Şah, transformând ţara noastră într-un veritabil punct central al şahului european. În perioada 14–27 martie, staţiunea Eforie Nord de pe litoralul Mării Negre devin

Tornadele amenință sudul SUA după furtuni violente, vânturi puternice și incendii devastatoare

Mediafax acum o ora
Centrul de Prognoză a Furtunilor a indicat că zonele din Mississippi și din Alabama sunt expuse unui risc major. Furtuni severe și tornade sunt, de asemenea, posibile în estul Louisianei, vestul Georgiei, centrul statului Tennessee și vestul Floride

SUA l-au declarat pe ambasadorul sud-african la Washington „persona non grata”, acuzându-l că îl „urăşte” pe Donald Trump

News.ro acum 2 ore
Secretarul de stat american Marco Rubio l-a declarat pe ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite „persona non grata”, acuzându-l în special că îl „urăşte” pe Donald Trump, informează AFP. Ebrahim Rasool „alimentează tensiunile rasiale, urăşte Sta

Agenția de rating Moody’s schimbă la „negativă” perspectiva României, invocând reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic „din ce în ce mai turbulent”

HotNews acum 7 ore
Vineri seara, într-o mișcare previzibilă, agenția Moody’s a schimbat perspectiva asupra Guvernului României la negativă din stabilă. Agenția invocă reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic intern „din ce în ce mai turbulent”. Decizia

Vremea

București
acum

21°
sâm.

14°/24°
dum.

13°/20°
lun.

4°/11°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

18°
sâm.

12°/21°
dum.

4°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

25°
sâm.

12°/25°
dum.

10°/15°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

5°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/3°
Timisoara
acum

18°
sâm.

12°/19°
dum.

6°/12°
lun.

2°/9°
mar.

-1°/6°