Povesti de dragoste
Ce poti sa spui despre o iubire care s-a stins? Cat poti sa vorbesti despre o relatie care a impietrit in indiferenta? Cat de adanc poti sa cobori in sufletul tau, ca sa poti judeca ce a fost si ce ar fi putut sa fie, daca... Ai putere? Ai curaj? Daca poti face pasul, fa-l! Fara sa te impiedici si fara sa ramai agatat de vreuna din zilele acelea de demult, de felul in care cineva inchidea o usa, sau de o floare ciudata, ce a rasarit langa casa voastra, la putin timp dupa ce v-ati mutat in ea. Fara sa tii partea cuiva si, mai ales, fara sa uiti sa pomenesti ca totul a inceput dintr-un joc. Dintr-un joc teribilist, pe care numai tinerii sunt in stare sa-l inventeze si sa-l traiasca cu toata puterea lor, ca si cum aceea ar fi ultima lor sansa. Un joc din care, pe de alta parte, pot sa iasa la fel de senini si de linistiti pe cat au fost cand au intrat in el. Fara nici o urma de regret si fara indoieli.
Scoase la iveala, acum, dupa atata vreme de cand s-au petrecut, intamplarile acelea ti-ar putea da o alta dimensiune a vietii tale. E ca si cum un manunchi de raze ar strabate crengile si ar cadea intamplator, intr-o dupa amiaza de vara, pe un colt al gradinii, pe care dintr-o data ti se pare ca n-o mai recunosti. Pentru ca lumina aceea a facut sa se nasca intr-un freamat pe care nu-l stiai, a scos din anonimat detalii pe care nu le-ai mai vazut pana atunci, a inviat frunze, pietricele, lujeri diafani, pe care in zilele obisnuite n-ai vreme, n-ai ochi sa le vezi. Iar daca te gandesti ca lumina s-ar putea sa zaboveasca doar cateva clipe in coltul acela, si ca in momentul in care soarele se va ascunde dupa un nor ori va cobori dupa dealuri, lumea aceea marunta, pe care-ai descoperit-o intamplator va muri si ea, atunci chiar ca trebuie sa te grabesti, sa-ti intiparesti totul in minte, ca sa-ti poti reaminti mai tarziu, sa respiri adanc, d
