Secretarul Trezoreriei Statelor Unite, Timothy Geithner spune că e prea devreme pentru a se stabili dacă SUA are nevoie sau nu de un al doilea pachet de stimulente, potrivit Reuters. Geithner consideră că pachetul de stimulente în valoare de 787 de miliarde de dolari îşi va produce efectul abia spre sfârşitul anului. În plus, el spune că programul ce includea parteneriate public-private pentru cumpărarea activelor toxice ale băncilor va fi mult mai puţin folosit pentru că sistemul financiar a început să se stabilizeze.
Economia SUA scade în continuare
În schimb, cele mai recente date ale Departamentului Comerţului din Statele Unite a arătat că pachetul de stimulente vizate de oficialităţile de la Casa Albă au un impact redus asupra economiei americane. Astfel, economia a scăzut cu o rată anuală de 6,1%, după o scădere de 6,3% în trimestrul al patrulea al anului trecut.
Pe de altă parte, Laura Tyson, consilierul preşedintelui Obama, citat de Bloomberg, a declarat recent că Statele Unite ar trebui să pună în practică un al doilea pachet de stimulente, iar banii să fie investiţi în proiecte de infrastructură. Acest lucru ar duce la scăderea şomajului pentru că ar crea noi locuri de muncă. Totuşi, ea a precizat faptul că vorbeşte în nume propriu, Casa Alba neluând încă, la data declaraţiei, o poziţie oficială în ceea ce priveşte un nou pachet de stimulente.