Ciprian Porumbescu îşi revarsă balada din turnul primăriei. Este ora opt seara. Peste o oră, jalea baladei va marca din nou ora fixă pentru locuitorii din "inima Bucovinei" şi turiştii veniţi să o viziteze. În sala de festivităţi a hotelului impozant din centru, cei vreo 60 de participanţi la un important congres internaţional asistă la sfinţirea mesei de către un preot tînăr vorbitor de engleză, apoi rostesc în cor Crezul şi se închină cu evlavie. Sînt şi cîţiva musulmani, evrei, hinduşi, care privesc uşor stingheriţi în jur, neştiind prea bine ce să facă. Aşa e obiceiul la voi, la români? " mă întreabă un coleg indian. Ce să-i spun? Mă eschivez cu un mda strecurat printre buze. Apoi ne aşezăm cu toţii la masă şi trecem instantaneu la o laudatio a ţuicii noastre româneşti.
După masă ne aşteaptă un spectacol folcloric. Vreo zece perechi falnice intră în scenă şi se lansează într-un potpuriu de dansuri mai mult sau mai puţin bucovinene. Blănurile şi ornamentaţiile costumelor îţi iau ochii, iar trombonul şi toba mare îţi iau auzul. Mie îmi sună puţin a Cîntarea României reloaded, dar comesenii mei sînt încîntaţi. O venerabilă doamnă plecată din România în urmă cu vreo şaizeci de ani freamătă pe scaun, cu ochii în lacrimi, bîntuită de nostalgii irepresibile. Apoi, la o comandă discretă, dansatorii se răspîndesc prin sală şi îi cheamă la dans pe participanţii la congres. Nişte copii fermecători ne explică apoi, în picioruşele goale, că "ăsta-i obiceiul nostru strămoşesc". Totul se încheie cu aplauze şi entuziasm general.
A doua zi, după un panel scurt, dar consistent, participanţii străini însoţiţi de cîţiva români aleşi pe sprînceană pleacă să viziteze mănăstiri. Pe drum, toţi străinii se reped să fotografieze carele încărcate cu fîn care trec agale pe şosea. Look, look! " se entuziasmează ei reciproc.
" Aici e locul unde Dumnezeu vorbeşte cu oame
