Neastâmpărata Veronica, o fetiţă care se află la un cămin de copii, primeşte de ziua ei în dar de la Zâna cea bună o traistă vrăjită, care-i va îndeplini orice dorinţă. Refuză să împartă această bucurie cu ceilalţi copii şi Zâna o pedepseşte. Peripeţiile se ţin lanţ, pe drum întâlneşte prieteni buni şi răi (cum ar fi Vulpea, care o învaţă să fure şi să mintă). Numai cunoscând astfel de personaje a învăţat Veronica să separe binele de rău....
Un film muzical pe care copiii ajunşi acum oameni în toată firea nu l-au uitat niciodată, şi de care copiii oamenilor în toată firea încep să se îndrăgostească.
Despre „Veronica" povesteşte regizoarea şi scenarista Elisabeta Bostan, una dintre emblemele filmului românesc pentru copii şi mentorul câtorva zeci de generaţii de regizori români. Spunem povesteşte, deoarece dânsa nu dă interviuri. Vorbeşte, aşa cum a făcut cu o întreagă generaţie de actori. Şi povestea ei începe încă de la intrarea în Casa Presei.
Alba doamnă se opreşte în faţa intrării şi se uită în sus: „Ce destin am avut! Eram atât de crispată că nu o să intru în producţie cu filmul ăsta! Îl propusesem de multă vreme. Mă amânau. Urcam în Casa Scânteii la etajul 5 (acolo era departamentul care se ocupa de cinematografie, Mircea Sântimbreanu era atunci la conducerea Cinematografiei Române). Veneam ca să se ştie că n-am murit! Şi într-o zi, spre Crăciun, am fost chemată de urgenţă şi mi s-a spus: «Intri în producţie cu „Veronica". Începi filmările în primăvară». Mi s-a făcut rău! Mi s-a făcut frică, îmi venea să mă culc pe scările Casei Scânteii să mă odihnesc... Aprobarea pentru film durase doi ani."
„Am început filmările în 1972." Nu numai că le-a început, dar de fapt a lucrat simultan la „Veronica" şi la continuarea ei - „Veronica se întoarce". De ce simultan? „Pentru că imaginaţia mea continua!", spune doamna
