Un buchet de flori, o sticlă de şampanie şi o... cutie de ciocolată. Poate părea un şablon, dar de foarte multe ori este cheia care poate transforma doi oameni în suflete-pereche. Nu întâmplător se spune despre ciocolată că are puterea de a-i înălţa pe muritori până în al nouălea cer. Celor mai mulţi gurmanzi, doar simpla pronunţare a acestui cuvânt - „CIOCOLATå" - le trezeşte o avalanşă de senzaţii. O textură cremoasă, un gust divin, o plăcere întinsă la maximum, o clipă ce se transformă în eternitate. Şi este mult mai mult de atât. Un cadou pe placul tuturor (şi nu întâmplător Crăciunul, Paştele şi aniversările au gust şi aromă de ciocolată!), o modalitate irezistibilă de a-ţi cere iertare sau de a transforma momente banale în unele desăvârşite. Şi totul doar la o... pătrăţică distanţă. De ciocolată, evident!
Irezistibilă şi de neconceput a fi înlocuită cu altceva, ciocolata a dat naştere unei ştiinţe: chocologia. De altfel, îmi închipui că multora dintre noi le-ar plăcea să studieze atât teoretic, cât mai ales practic această ştinţă... dulce.
„Theobroma cacao" - „Hrana zeilor". Acesta este numele latin dat arborelui de cacao de celebrul botanist Carl von Linné. Numele nu a fost ales întâmplător, căci, în timpul mayaşilor, aztecilor şi toltecilor, boabele cacauatl erau folosite pentru a obţine o băutură delicioasă, dar şi foarte hrănitoare în acelaşi timp: xocolatl. Nimic altceva decât ciocolata de astăzi (sigur, în varianta ei lichidă).
Deosebit de importantă, era o băutură pe măsura regilor şi a reginelor, dar servea şi ca monedă de schimb. Şi poate această băutură ne-ar fi rămas necunoscută, dacă, în 1528, Cortez nu ar fi adus în Spania primele boabe de cacao, dar şi ustensilele care serveau la prepararea ciocolatei. Privită la început cu curiozitate, ea a sedus papilele gustative ale nobililor, deşi poate nu ar fi fost c
