A trăit un an şi jumătate printre adulţi, e drept, în lumea poveştilor. Avea 3 ani şi 10 luni. Nu ştia multe cuvinte şi le încurca înţelesurile. Dar avea replică la orice. Plus că era foarte muzicală. Lulu simţea ritmurile, cânta mult.
Lulu Mihăiescu, viitoarea Veronica, apăruse deja la televizor, alături de o bună prietenă a familiei, artista Angela Moldovan. Ea a fost, de altfel, cea care a îndemnat cuplul Mihăiescu să-şi ducă fata la o probă pentru muzicalul „Veronica".
„Ne-am dus la Temistocle Popa, compozitorul coloanei sonore a filmului, să o asculte. A plăcut-o din start. Era dezinvoltă, îndrăzneaţă", îşi aminteşte Angela Moldovan. A urmat proba de foc, la Studiourile Buftea. „A trebuit să cânt, să spun câteva replici pentru ca Elisabeta Bostan să vadă de ce sunt în stare", spune Lulu Mihăiescu. Aşa a fost descoperită Veronica. Deşi personajul fusese închipuit altfel , în acest sens dându-se anunţ la gazetă pentru a se prezenta la probe fetiţe blonde cu ochi albaştri... Puţin a lipsit ca Veronica să fie... Manuela Hărăbor.
„A fost un casting în ţară cu peste 500 de copii", rememorează doamna Elisabeta Bostan. Au fost trei copii care au corespuns. Una dintre fetiţe era Manuela Hărăbor. Avea nerv, disponibilitate, dar era cu foarte multă personalitate! Şi încăpăţânată! După două probe a spus că nu mai vrea... Avea 4 ani".
Până la urmă a distribuit-o printre ceilalţi copii care apăreau în film în rol secundar. Elisabeta Bostan nu a lucrat niciodată cu copiii alintându-i: „Copiii discută cu tine ca un actor matur. Ei te consideră stupid dacă nu îi înţelegi. Eu intram foarte uşor în imperiul lor, fără să-i jignesc". „Doamna Elisabeta Bostan nu şi-a lăsat copiii pe drumuri", spune Manuela Hărăbor.
„Toţi puştanii din Veronica au fost preluaţi în toate filmele pe care le-a mai făcut. Pentru mine,