Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baia Mare: Organizaţia Profesioanală a Poliţiştilor s-a unit pentru adevăr

Publicat in Adevarul, duminică 12 iulie 2009 ·

Judeţul Maramureş se află printre primele judeţe cu probleme în ceea ce priveşte autoritatea şi numărul poliţiştilor ultragiaţi

Sub deviza „Uniţi pentru adevăr”, comisarul şef, Iulian Dobrescu, preşedintele Organizaţie Profesionale a Poliţiştilor luptă pentru drepturile oamenilor legii din toată ţara. „Şi poliţiştii au dreptul la apărare, nevoie pe care le-o asigură Organizaţia Profesională a Poliţiştilor din ţară”, spune acesta.

Pe lângă aceste atribuţii, organizaţia luptă şi pentru perfecţionarea profesională a membrilor săi, care trebuie să plătească o taxă de aproximativ 8 lei. Conform spuselor preşedintelui organizaţiei, în momentul de faţă, Poliţia Română se confruntă cu o problemă vis-a vis de nivelul de pregătire al poliţiştilor. „Vârsta medie a poliţiştilor este de 35 de ani, ceea ce înseamnă că mulţi dintre ei sunt foarte tineri şi lipsiţi de experienţă. Din această cauză se impune obţinerea unor fonduri din partea guvernului, pentru perfecţionarea angajaţilor fără experienţă”, a declarat Iulian Dobrescu, preşedintele Organizaţie Profesionale a poliţiştilor.

Totodată el a recunoscut că profesia de om al legii poate fi dobândită foarte uşor, din această cauză şi-ar dori ca şi Poliţia ca şi celelalte organizaţii să poată elibera un certificat celui care îndeplineşte condiţia de poliţist, drept care să nu fie la dispoziţia oricărei persoane care „vine direct din stradă”.

Deficit de poliţişti în Maramureş

O situaţie dificilă cu care se confruntă de câţiva ani, Inpectoratul de Poliţie din Maramureş este deficitul de personal angajat în cadrul inspectoratului. „Conform mediei naţionale sunt 230 de poliţişti la 100.000 de locuitori. În Maramureş media este de 190 de poliţişti la 100.000 de locuitori, ceea ce înseamnă un deficit de personal”, a arătat subcomisarul Dorin Coste, şeful organizaţiei teritoriale a Corpu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două cereri de anulare a alegerilor prezidenţiale, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 54 minute
Curtea Constituţională a României este aşteptată să decidă joi asupra a două cereri de anulare a primului tur al alegerilor prezidenţiale, depuse de doi competitori electorali, Cristian Terheş şi Sebastian Popescu, clasaţi pe poziţiile 9 şi 12. Cele

Se împlinesc 35 de ani de la moartea lui Arsenie Boca. Legendele și controversele despre cum s-a sfârșit viața "Sfântului Ardealului"

Ziare.com acum 49 minute
Joi, 28 noiembrie, se împlinesc 35 de ani de la moartea părintelui Arsenie Boca, considerat una dintre marile personalități ale ortodoxiei românești. Mănăstirea Prislop, locul unde este înmormântat călugărul, a devenit de-a lungul anilor un loc de p

Washingtonul cere Kievului să reducă vârsta de mobilizare militară de la 25 la 18 ani

News.ro acum 3 ore
Administraţia preşedintelui Joe Biden a cerut, miercuri, Ucrainei să reducă vârsta minimă pentru mobilizarea militară de la 25 la 18 ani, pentru a compensa deficitul de soldaţi în faţa avansului forţelor ruse pe teren, informează AFP. Acest apel int

Mark Zuckerberg, invitat la cină de Donald Trump la Mar-a-Lago

News.ro acum 2 ore
Mark Zuckerberg s-a întâlnit miercuri cu Donald Trump pentru cină la reşedinţa sa Mar-a-Lago din Florida, au declarat reprezentanţii celor doi, în timp ce miliardarul din industria tech încearcă să îşi îmbunătăţească relaţia cu preşedintele ales. Vi

Arabia Saudită ar putea să se alăture proiectului avionului de luptă GCAP, al Italiei, Marii Britanii şi Japoniei

News.ro acum 2 ore
Parteneriatul dintre Italia, Marea Britanie şi Japonia pentru dezvoltarea unui avion de luptă de ultimă generaţie, în cadrul programului Global Combat Air Programme (GCAP), ar putea fi extins pentru a include şi Arabia Saudită, a declarat miercuri m

Exerciţii aeriene şi maritime în Taiwan sub presiunea Chinei

News.ro acum o ora
Armata taiwaneză a anunţat că a desfăşurat joi avioane de luptă, nave şi sisteme de apărare antirachetă pentru exerciţii, în timp ce ministerul său al Apărării a raportat detectarea a două noi baloane chineze în apropierea insulei, potrivit AFP. Man

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 13 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Elena Lasconi respinge ideea reluării primului tur: „Ar fi o încălcare foarte gravă a democrației”

Libertatea acum 5 ore
Elena Lasconi, candidata USR la funcția de președinte, a criticat, în cadrul unei emisiuni de la Antena 1, ideea unei posibile reluări a primului tur.

Horoscop pentru joi, 28 noiembrie 2024. Apar provocări în planul relațiilor sentimentale pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 29 minute
Berbec Este o zi bună pentru a-ti verifica pe indelete bugetul si planurile de investitii sau afaceri. Energia astrală te ajuta să-ți structurezi ideile, dar te indeamna totodata sa apelezi si la sfaturile celor apropiati. Iti sunt sustinute planuri

UPDATE - Şeful spionajului german crede că atacurile hibride ale Rusiei pot duce la invocarea articolului 5 din Tratatul NATO

News.ro acum 5 ore
Folosirea extinsă de către Rusia a acţiunilor hibride împotriva ţintelor occidentale creşte riscul ca NATO să ia în considerare în cele din urmă invocarea articolului 5 al clauzei de apărare reciprocă a alianţei, a declarat miercuri şeful serviciulu

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

6°/9°
sâm.

6°/9°
dum.

4°/7°
Iasi
acum

-1°
joi

-1°/9°
vin.

4°/6°
sâm.

4°/6°
dum.

3°/9°
Constanta
acum

joi

1°/10°
vin.

10°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/8°
Timisoara
acum

joi

6°/12°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°
dum.

4°/9°