Muzeul Naţional al Literaturii Române va aniversa, joi, naşterea marelui filosof, poet, eseist, publicist şi scriitor.
Născut la 12 iulie 1909 în comuna Vităneşti, judeţul Teleorman, dintr-o familie de aromâni cu vechi rădăcini în timp, filosoful şi-a pus o pregnantă amprentă pe cultura românească interbelică şi postbelică. Creator al capodoperelor „Jurnal filosofic” şi „Pagini pentru sufletul românesc” (1944), „Douăzeci şi şapte de trepte ale realului” (1969), „Rostirea filosofică românescă” (1970) sau „Spiritul românesc la cumpăna vremii. Şase maladii ale spiritului contemporan” (1978), Noica a fost mentor al lui Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Sorin Vieru şi a unei întregi generaţii de scriitori contemporani.
Licean la „Spiru Haret”, debutează în revista „Vlăstaru’” la 18 ani, după care se înscrie la Facultatea de Filosofie şi Litere din Bucureşti, timp de trei ani avându-l profesor pe Nae Ionescu. Mai târziu urmează cursurile Facultăţii de Matematică, iar în mai 1940 îşi susţine doctoratul în filosofie cu teza „Schiţă pentru istoria lui Cum e cu putinţă ceva nou”. În acelaşi an pleacă la Berlin, ca referent la Institutul Româno-German, unde rămâne până în 1944, când se reîntoarce în ţară.
Prigoana roşie
Datorită instrucţiei şi convingerilor sale, regimul comunist îi impune domiciliu obligatoriu la Câmpulung-Muscel, în perioada 1949-1958. Apoi, îl condamnă la 25 de ani de muncă silnică, cu confiscarea averii, în urma unui simulacru de proces care a vizat „Grupul Noica”. După şase ani de detenţie la Jilava este eliberat şi lăsat să lucreze drept cercetător la Centrul de Logică. Constantin Noica se stinge din viaţă la 4 decembrie 1987, în localitatea Păltiniş de lângă Sibiu, lăsând în urmă o laborioasă activitate publicistică. După 1989, Gabriel Liiceanu a coordonat reeditarea integrală a operelor filosofului.
