REGRETE. La 54 de ani de la debutul pe scena Ateneului Român, artistul Petre Geambaşu crede că muzica românească a pierdut din calitate. Sursa: Codrin Prisecaru
EVZ: Cel mai mare succes l-aţi avut în anii ’80, într-o vreme în care erau destul de multe probleme. Cum a fost viaţa de cântăreţ în perioada comunistă, ce constrângeri existau?
Petre Geambaşu: De fapt, au fost cei mai frumoşi ani. Sigur, atunci când e tinereţe, e foarte bine, numai să nu fie alte probleme. Or, la noi, nu a fost niciun fel de război, niciun fel de nenorocire, au fost nişte restricţii, unele justificate, cele mai multe nu, dar asta nu înseamnă că societatea aia a fost greşită şi trebuie hulită.
La 12 ani aţi fost selectat în corul Radiodifuziunii Române.
Amintiri foarte frumoase. Abia intrasem printre cei 17, la un concurs unde au participat aproape 1.000 de copii. Dirijorul Ion Vanica, artist emerit, dar care merita şi mai mult, şi Elena Vicică, doi oameni cu o dragoste pentru copii extraordinară, mi-au sădit şi mi-au dezvoltat gustul către muzică şi armonie. Eram o sută şi ceva de copii şi toţi ne simţeam acolo ca acasă.
Cum a fost debutul dumn ea voastră pe scenă, în pantaloni scurţi, la Ateneul Român, cântând „Să fiu bucătarmarinar”?
Îmi amintesc că am plecat într-un turneu în Republica Federală Germană atunci, la un concurs unde erau coruri din toată lumea şi am ieşit pe locul întâi. Nu eram cititori de note. Acolo au venit copii cu partiturile în faţă, iar noi eram cu din astea de-ale noastre, sârba de Gheorghe Danga, melodii grele, şi i-am cucerit.
V-au cenzurat vreodată comuniştii?
Nu am fost neapărat cenzurat, dar dădeam texte la radio şi mi se tăiau anumite cuvinte. În muzică, cenzura erau în diverse direcţii, iar una dintre ele era cenzura textelor. Erau foarte bine verificate, treceau prin două-trei filtre
