Acel "Spuneţi-mi!" de final m-a prins cu evantaiul într-o mînă, cu gheaţa topindu-mi-se în pahar şi m-am gîndit c-ar fi propice să vă las cîteva gînduri despre ce înseamnă şi pe aici, la mine, căldura.

Căldura-de-sat are tălpile colbuite, straiţa pe umăr, năsucul cîrn şi împistruiat, bălaiul părului pitulat pe după tulpan, e încămeşată, încatrinţată şi mereu ducăreaţă la bulboană. Cît e ziulica de lungă aleargă prin fîneaţă, pîndeşte codanele ce-şi joacă opincile-n horă, fură puişorii de sub aripa de cloşcă, se caţără hăăăt în vîrful celui mai înalt cireş din ogradă, sare, ţopăie, se zbenguie, iar cînd aude cuvînt-de-bunicuţă ce-o cheamă la masă se ascunde-n cuşcă la codatul Grivei.

Căldura-de-oraş e lipicioasă, e mînjită pe faţă cu alviţă din aia bună luată din colţ de la moş Toader, nu-şi cară niciodată singură ghiozdanul, ci are întotdeauna cîţiva colegi de clasă care-s în preajma ei. Păşeşte ca un alint de pisică scărmănată duios, buzele-i sînt încireşate, părul îl are parfumat, la fel şi întreţîţele.

Căldura-de-budoar e lascivă, înzorzonată, plictisită. Şi-ar dori ca din prohab să răsară buchete cu flori, din gurile gemînde să nu se mai zărească limbi bifide de şarpe-primordial, iar Adam să nu-i fi mîngîiat mărul niciodată.

Căldura-de-birt e guralivă, spontană, clătinată şi dezinhibată. Se rostogoleşte-n şanţuri, ţipă, îşi doineşte viaţa, suspină, te ţine strîns de mînă căci altfel ştie sigur c-o să cadă, te roagă s-o iei în braţe cînd picioarele n-o mai ascultă, îţi jură că e prima dată şi doar cu mintea înşampaniată putea să-ţi cedeze.

Căldura-de-Escu e ca o damă ce-şi schimbă desuurile rar. Are doar patru combinezoane şi-n funcţie de cel pe care-l poartă, îşi joacă rolul. Primu-i peticit, cu găuri mari în dreptul răbdării şi moralei, are lanţuri legate de picioare şi pietroaie atîrnate de gît, clefăie eugenii, creveţi-de-ali