Un croat, care aparent intenţiona să atace cu grenade responsabili ai guvernului sloven, a fost arestat vineri seară la frontiera croato-slovenă, relatează AFP. " Există posibilitatea, mare, ca acest cetăţean croat, în vârstă de 59 de ani, să fi intenţionat să lanseze grenade împotriva unor responsabili de rang înalt ai guvernului ", a declarat şeful poliţiei slovene, Janko Gorsek.
Întrebat dacă premierul Borut Pahor se număra printre ţinte, Gorsek a spus că este posibil.
Bărbatul, care a făcut deja închisoare şi a fost expulzat din Germania pentru că aruncase o grenadă într-un loc public, avea asupra sa cinci grenade când a fost arestat la punctul de frontieră Dobova.
" În timpul controlului, poliţia a aflat, graţie sistemului de informaţii Schengen, că poliţia germană îi interzisese acestuia intrarea în spaţiul Schengen ", a spus Gorsek, fără să facă publică identitatea bărbatului, dar subliniind că acesta a luptat în războiul din Croaţia, din 1992-1995.
" În timpul controlului, individul era nervos şi imediat a ameninţat că va arunca o grenadă M 75 ", a mai spus sursa.
Relaţiile dintre Zagreb şi Ljubljana s-au deteriorat de când Slovenia a blocat în decembrie discuţiile pentru aderarea Croaţiei la UE, din cauza unui diferend frontalier.