Formaţiile cele mai tari din Germania, Norvegia, Italia au făcut senzaţie pentru sutele de fani veniţi din toate colţurile ţării. Pe parcursul celor două zile, atmosfera a fost incendiară în Zona de Agrement "Someş " Satu Mare Aproape 1000 de rockeri din toate colţurile ţării au participat, timp de două zile, la cel mai mare festifal de rock organizat la Satu Mare. Vineri şi sâmbătă, până noaptea târziu, trupe din Germania, Norvegia, Italia au înnebubit iubitorii de rock cu cele mai tari piese ale lor. Lumea s-a simţit bine, timpul a ţinut cu sătmărenii. Concluzia trasă de organizatori a fost că spectacolul a ieşit mai mult decât bine, dovadă fiind numărul mare de rockeri veniţi din cele mai îndepărtate colţuri ale ţării.
Vineri a fost ziua de debut a festivalului, când sute de rockeri şi-au amplasat corturile în incinta Zonei de Agrement “Someş” Satu Mare.
Locul s-a transformat într-un adevărat camping de vară. Iubitori ai muzicii rock din Iaşi, Braşov, Timişoara, Hunedoara au călătorit ore întregi cu trenul pentru a putea lua parte la festival. Trupa Evergrey din Suedia, care a concertat în prima zi a făcut un adevărat spectacol. Muzica lor i-a înnebunit pe fani, dezlănţuindu-i în faţa scenei. “Am călătorit 11 ore cu trenul, vin din Orăştie. Este trupa mea favorită. Nu-mi vine să cred că am reuşit să stau vineri seara cu ei la bere. Ne-am simţit bine. Tot respectul pentru organizatori”, a declarat Alexandru Berdea.
Lume multă şi la Agathodaimon din Germania
Vineri, spectacolul s-a încheiat puţin peste ora 00.00. Terasele au fost pline de rockerii insomniaci. În schimb, sâmbăta, abia pe la ora 16.00 rockerii au început să îşi facă apariţia în faţa scenei, cu toate că spectacolul începuse de mai bine de o oră. Trupa mult aşteptată a fost Agathodaimon din Germania. Pe ritmul lor, fanii s-au dezlănţuit în adevărat sens