Mesajul a fost trimis. Multumesc!

11.800 de kilometri pentru „tricolori“

Publicat in Adevarul, duminică 12 iulie 2009 · ·

Răzvan Lucescu va colinda toată Europa în următoarele 13 zile pentru a-i urmări pe jucătorii susceptibili de a fi convocaţi la următoarele acţiuni ale naţionalei. Tehnicianul echipei naţionale va merge în Elveţia, Ungaria, Italia şi Franţa, în cantonamentele echipelor care au în componenţă interna­ţionali români. Dacă Victor Piţurcă prefera să vizioneze de acasă partidele jucătorilor români, Lucescu jr vrea să-i urmărească pe viu pe fotbaliştii pasibili de a fi chemaţi la naţională. Cum până la amicalul cu Ungaria de la Budapesta mai este fix o lună, Răzvan a început deja ­să-şi contureze lotul pe care se va baza în acea partidă.

Săptămâna trecută a fost în vizită la Unirea Urziceni, unde a stat de vorbă cu Petrescu, dar şi cu Apostol, Pădureţu, Galamaz sau Paraschiv, iar ieri a urmărit campioana în amicalul cu Petrolul.

Tot zilele trecute, Răzvan a făcut cunoştinţă cu noul tehnician al „câinilor”, Dario Bonetti şi a asistat la amicalul Rapidului cu AS Clinceni. Astăzi însă el va începe un adevărat tur de forţă în care va parcurge nu mai puţin de 11.800 de kilometri, pentru a vedea o serie de tricolori, între care Raţ, Mutu, Max Nicu, Daniel Niculae şi Codrea.

Cociş şi Radu Ştefan reintră în vederi

Nici ajutoarele selecţionerului nu vor avea viaţă uşoară în luna care urmează. Bogdan Stelea s-a deplasat la Moscova, unde va asista la partida dintre formaţia lui Cociş, Lokomotiv Moscova, şi Tom Tomsk, iar Fane Iovan şi Diego Longo se vor alătura cluburilor din România CFR Cluj, Universitatea Craiova, FC Argeş şi FC Timişoara, pentru a discuta cu cei care vor veni la lot în testul de la Budapesta, programat pe 12 iulie.

Mai mult, italianul se va întâlni şi cu Ştefan Radu la amicalul Craiova – Lazio şi va fi prezent la meciul din Cupa Germaniei în care este angrenată echipa lui Marica, VfB Stuttgart.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum o ora
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum o ora
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 5 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 2 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum o ora
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 4 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 3 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Britanicii Cash și Glasspool au cucerit titlul de dublu masculin la Wimbledon

Mediafax acum 3 ore
Julian Cash și Lloyd Glasspool, favoriții numărul cinci, au reușit să câștige sâmbătă trofeul la Wimbledon la dublu masculin, primul lor titlu de Grand Slam ca echipă. Aceștia au învins în finală cu scorul 6-2, 7-6(3) perechea formată din Rinky Hiji

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 5 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

25°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°