Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Satu Mare: Ţânţaş ţine ştrandul închis până în mai 2010

Publicat in Adevarul, luni 13 iulie 2009 ·

Societatea Beny Alex, care a semnat cu Primăria concesionarea ştrandului sătmărean pe o perioadă de 49 de ani în noiembrie 2008 s/a împiedicat în obținerea avizelor de la Autoritatea Naţională de Resurse Minerale pentru exploatarea zăcământului de apă termală care alimentează bazinele din ştrand.  Anunţată în primăvară pentru luna iulie, redeschiderea zonei de agrement a fost încă o dată amânată. Reprezentanții societății Beny Alex au anunţat că vor investi circa 6 milioane de euro în reamenajarea ştrandului.

Miliardarul negreștean Vasile Țânțaș, patronul societății Beny Alex Negrești-Oaș a declarat că Zona de agrement “Someș” și-ar putea redeschide porțile cel mai devreme în 2010: „Dacă Dumnezeu va ține cu noi, lumea va face baie la ștrand de 1 mai  anul viitor”. 

Aqua Park la ștrand, nu mai devreme de 2011

Țânțaș a declarat că refuncționalizarea ștrandului sătmărean, aflat acum în paragină, va fi efectuată în două etape. În primă fază, care are ca termen de finalizare mai 2010, vor fi reabilitate puțurile de apă termală, acum colmatate, se va construi un hotel, vor fi reamenajate bazinele existente și va fi construit unul în plus, acoperit. Beny Alex vrea să pună la punct și sistemul de tratament balnear, cu băi la vană și cabinete medicale, tot până la începutul sezonului estival al anului viitor.

În faza a doua, societatea intenționează să extindă proiectul și să amenajeze în zonă și un Aqua Parc, însă Vasile Țânțaș nu a dat niciun termen pentru finalizarea proiectului. Potrivit informațiilor pe care le deținem, Țânțaș a negociat cu mai mulți proprietari de terenuri din zona ștrandului pentru a achiziționa parcele în zonă. “Tot ce vă pot spune este că suntem pe drumul cel bun cu avizările și cu proiectul de la Ștrand” a declarat Țânțaș.   

Mai multe date, în ediţia de azi a ziarului "Adevărul de Se

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Marcel Ciolacu: Am votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume / Am votat pentru stabilitate, echilibru şi echitate socială

News.ro acum 25 minute
Candidatul PSD la Preşedinţie Marcel Ciolacu a declarat duminică, după ce a votat la alegerile prezidenţiale, că , a votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume şi una în care cetăţenii să aibă un trai decent. El

Ciucă: am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie, am votat util

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a votat duminică dimineaţă în cadrul alegerilor prezidenţiale. „Am votat pentru prosperitate securitate şi democraţie, am votat util”, a spus Ciucă la ieşirea de la urne.

Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1

Mediafax acum 20 minute
Pilotul echipei Red Bull, Max Verstappen, a cucerit al patrulea său titlu mondial, terminând duminică în faţa lui Lando Norris (McLaren) cursa de la Las Vegas. El a încheiat pe locul 5 în Marele Premiu câştigat de George Russell (Mercedes).

Ilie Bolojan a votat pentru un preşedinte responsabil

Mediafax acum 30 minute
Fostul primar al Oradiei şi actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, şi-a exercitat dreptul la vot duminică dimineaţă. La ieşirea de la urne, acesta a transmis un mesaj concentrat pe viitorul european al ţării.

LIVE TEXT Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Peste 1 milion de cetăţeni au votat în ţară

Mediafax acum 20 minute
Duminică, 24 noiembrie, alegătorii români sunt chemaţi la urne pentru a vota la alegerile prezidenţiale. În ţară au fost organizate 18.968 secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii. Preşedintele României este ales pentru un mandat de 5 ani.

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum 2 ore
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

Alegeri prezidențiale 2024. Candidați sancționați pentru propagandă electorală / Câte amenzi s-au dat

HotNews acum o ora
Mai multe persoane, inclusiv candidați la alegerile prezidențiale, au fost sancționate pentru propaganda electorală, după încheierea oficială a campaniei electorale, a anunțat duminică dimineața purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Mo

Lucian BODE, la ieșirea de la vot: Am votat OMUL căruia îi se potriveşte cel mai bine HAINA prezidenţială

Gandul acum o ora
Printre primii lideri liberali care au votat deja se numără și secretearul genearl al PNl, Lucian Bode. Începând cu ora 07.00, acesta a declarat că a”votat omul căruia îi se potriveşte cel mai bine haina prezidenţială”. Bode a votat la Secția nr. 1,

Referendum Bucureşti 2024. Bucureștenii, aşteptaţi duminică să răspundă la trei întrebări

HotNews acum o ora
Aproape 1,8 milioane de alegători din Bucureşti sunt chemaţi duminică, 24 noiembrie, odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, și la referendumul local inițiat de primarul general Nicușor Dan, care vrea ca bucureștenii să decidă în privința î

Vremea

București
acum

dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

dum.

1°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°