Titlurile Azomureş au înregistrat în 2008 o evoluţie favorabilă investitorilor pe termen scurt, cu o creştere explozivă a preţului şi o revenire la cotaţiile anterioare până la sfârşitul anului. Câştigătoarea investitorilor de anul trecut, adică societatea care a reuşit să creeze cea mai mare valoare pentru acţionari, este Azomureş. Punctajul de 90,5 puncte obţinut în clasamentul Contrast a propulsat producătorul de îngrăşăminte de la poziţia 14 în 2007 până pe
Titlurile Azomureş au înregistrat în 2008 o evoluţie favorabilă investitorilor pe termen scurt, cu o creştere explozivă a preţului şi o revenire la cotaţiile anterioare până la sfârşitul anului.
Câştigătoarea investitorilor de anul trecut, adică societatea care a reuşit să creeze cea mai mare valoare pentru acţionari, este Azomureş. Punctajul de 90,5 puncte obţinut în clasamentul Contrast a propulsat producătorul de îngrăşăminte de la poziţia 14 în 2007 până pe primul loc.
În ciuda crizei care a străbătut o mare parte a industriei, anul trecut a fost foarte bun pentru agricultură. Ajutată de un an bogat în precipitaţii, agricultura a recuperat o mare parte din pierderile anului anterior. În mod evident, producătorii de îngrăşăminte au fost favorizaţi. „Conjunctura extrem de favorabilă din prima jumătate a anului de pe piaţa îngrăşămintelor a ajutat Azomureş să înregistreze rezultate financiare excepţionale“, spune Elena Meier, manager Contrast Management-Consulting. De altfel, Azomureş nu a fost singura companie care a profitat de anul agricol bun. Şi Amonil Slobozia a consemnat rezultate financiare pozitive, în clasamentul Contrast urcând 26 de poziţii, până pe locul 11.
Factorii care au influenţat piaţa îngrăşămintelor anul trecut s-au dovedit a fi cu două tăişuri. Explozia preţului îngrăşămintelor chimice din primele trei trimestre a dus la acumularea unor profituri mult peste cel