Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blestemul ucigaşului

Publicat in Vocea Brailei, luni 13 iulie 2009 ·

* un brăilean, care şi-a plătit datoria faţă de societate pentru o crimă comisă acum 19 ani, încearcă în zadar să se reintegreze în comunitate * culmea, chiar cei care ar trebui să vegheze asupra acestui lucru îi pun piedici * disperat, fostul puşcăriaş Luca Petrea şi-a construit ilegal un bordei în pământ, pe un teren de la marginea satului, dar Primăria vrea să îl alunge de acolo cu jandarmii * în vreme ce fostul deţinut acuză conducerea comunei că ar avea interese pentru terenul pe care el şi-a ridicat bordeiul, primarul şi vicele spun că Petrea nu s-a acomodat niciodată cu viaţa de om liber şi le face numai belele

La 20 de ani după Revoluţie, în plin mileniu III, într-o lume în care drepturile minorităţilor sexuale, religioase, naţionale sunt clar definite şi apărate de lege, un sat din câmpia Bărăganului trăieşte în propria sa realitate, unde cuvântul "discriminare" nu face parte nici măcar din vocabularul conducătorilor localităţii.

În acest sat se derulează de mai bine de 7 ani un război în toată regula, între un fost puşcăriaş, pe de o parte, şi primar, viceprimar şi consilierii locali pe de alta. Puşcăriaşul, care cândva a luat viaţa unui om, şi-a ispăşit de mult pedeapsa faţă de societate, iar acum îşi cere drepturile, elementare de altfel, pe care legea le acordă până şi unui osândit ca el. Şefii din primărie, aparent, încearcă să respecte litera legii, însă rezultatul nu este unul tocmai normal. Iar societatea? Unii ar arunca cu pietre sau l-ar ţine să doarmă în gunoaie - pentru că aşa merită un criminal ca el -, alţii însă îi oferă tot ajutorul, aşa cum se cuvine pentru o fiinţă umană ce şi-a plătit deja "datoria".

Personajul principal al acestei istorii este Luca Petrea, un bărbat de 61 de ani, care şi-a petrecut primii 12 ani de democraţie în spatele gratiilor. În anul 1990, la o petrecere la care băutura a curs din plin, prin

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Dolj: Copil de 4 ani, dispărut din faţa casei unde se juca, căutat de poliţişti / A fost găsut mort, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei / Anchetă

News.ro acum 2 ore
Un copil de 4 ani, care a dispărut, duminică, din faţa unui imobil din Craiova unde se juca, a fost căutat de poliţişti. După câteva ore, echipele au găsit trupul copilului, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei. UPDATE: ”Copilul a fost găsit

UPDATE - Plan Roşu de Intervenţie în judeţul Sibiu, după două evenimente produse pe autostradă / 12 persoane implicate, toate au refuzat transportul la spital / Un microbuz cu platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată trei maşini s-au ciocnit

News.ro acum 4 ore
Autorităţile din judeţul Sibiu au activat, duminică seară, Planul Roşu de Intervenţie, după două evenimente rutiere care au avut loc pe autostradă, în apropiere de Sălişte. Un microbuz care tracta o platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată tr

Constanţa: Un bărbat de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, în faţa unei săli de jocuri de noroc / Victima a fost transportată la spital / Autorul este căutat de poliţişti

News.ro acum o ora
Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, duminică seară, în faţa unei săli de jocuri de noroc, după ce a avut un conflict cu o persoană pe care nu o cunoştea. Autorul a fugit după comiterea faptei şi este căutat de poli

Soldații nord-coreeni capturați ar putea fi eliberați în schimbul de prizonieri dintre Ucraina și Rusia, spune Volodimir Zelenski

Libertatea acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a publicat, duminică, imagini video cu interogatoriul celor doi militari nord-coreeni care au fost capturați în regiunea rusă Kursk, precizând țara sa este gata să-i trimită în patria lor, ca parte a unui sc

Supercupa Spaniei: FC Barcelona a câştigat trofeul după 5-2 cu Real Madrid

News.ro acum o ora
Echipa FC Barcelona a câştigat duminică seara Supercupa Spaniei după ce a dispus de Real Madrid cu scorul de 5-2, în finala de la Jeddah. Catalanii au început meciul în atac şi portarul madrilenilor, Courtois a fost nevoit să întervină la ocaziile l

Animozităţi în tabăra lui Trump. Steve Bannon spune că Elon Musk este „rasist” şi „cu adevărat rău” şi promite să-l „doboare” din MAGA

HotNews acum 42 minute
Într-o escaladare a nemulţumirii în rândul celor mai importanţi adepţi de extremă dreapta ai lui Donald Trump, fostul său consilier Steve Bannon l-a numit pe cel mai nou favorit al preşedintelui ales, Elon Musk, drept un „rasist” şi un „tip cu adevă

Marius Tucă Show începe luni, 13 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, analist și geopolitician. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Horaţiu Potra şi fiul său, ridicaţi de jandarmi de la protestul din Bucureşti / Fiul fostului mercenar avea un baston telescopic asupra sa - FOTO

News.ro acum 8 ore
Fostul mercenar Horaţiu Potra şi fiul său au fost ridicaţi, duminică, de jandarmi de la protestul din Bucureşti. Fiul fostului mercenar avea un baston telescopic asupra sa. ”Pe timpul desfăşurării adunării publice de protest, au fost legitimaţi şi v

Apropiat al lui Horațiu Potra, prins de polițiști cu suma de 40.000 euro cash asupra sa, în ziua protestului AUR din București

Ziare.com acum 7 ore
Mai mulți apropiați ai lui Horațiu Potra au fost opriți de poliție duminică, 12 ianuarie, iar asupra unuia dintre ei a fostă găsită suma de 40.000 euro cash. Asociații mercenarului apropiat de Călin Georgescu nu avea arme asupra lor când au fost ver

Descoperire macabră într-o casă din Bihor: mamă și fiu, găsiți morți. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum 6 ore
Cadavrele a două persoane, mamă şi fiu, au fost găsite în locuinţa lor din comuna Tarcea, judeţul Bihor, având urme de violenţă. Trupurile celor doi au fost descoperite de fiica femeii, iar la faţa locului au ajuns imediat echipe de criminaluşti şi

Vremea

București
acum

-3°
lun.

-3°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-0°/3°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-3°/-0°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/0°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-3°/2°
joi

-2°/3°