Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iaşi: Diana Pavel: Mica gimnastă cu stea în frunte

Publicat in Adevarul, luni 13 iulie 2009 ·

Deşi are numai 11 ani, ambiţia şi dăruirea au făcut din Diana Pavel un nume în lumea gimnasticii ritmice. Micuţa campioană a făcut multe sacrificii, dorind să-şi asigure un viitor strălucit

Primul contact al Dianei cu gimnastica a avut loc când fata avea numai patru ani şi nouă luni. De la acea vârstă, trei antrenoare de la Clubul Sportiv Şcolar (CSŞ) „Anghel Saligny” din Iaşi au venit periodic la grădiniţă pentru a face câteva ore de gimnastică ritmică cu copiii care erau interesaţi de această disciplină sportivă. Deoarece a descoperit

că-şi însuşeşte cu uşurinţă elemente tehnice de altfel dificile, Diana şi-a urmat prima antrenoare, Adriana Bujor, la CSŞ „Anghel Saligny”, unde a continuat munca sub îndrumarea antrenorului emerit Constantin Radu.

Palmares bogat

Rezultatele nu s-au lăsat mult timp aşteptate. La numai şase ani, Diana a cucerit bronzul în proba de individual, fără obiect de la Campionatele Naţionale de juniori, categoria Mica Gimnastă. Medalia de aur a venit trei ani mai târziu, la naţionalele de juniori de la Bucureşti, unde Diana a urcat pe prima treaptă a podiumului alături de ansamblul de la categoria a IV-a. Alt rezultat notabil a fost aurul câştigat anul trecut în proba de individual compus la Cupa României, categoria a IV-a, precum şi argintul luat la aceeaşi probă în 2007 la concursul internaţional de la Lvov, din Ucraina.

Pentru a ajunge pe locul întâi, iar mai apoi să rămână acolo, Diana s-a ghidat după un principiu. „Dacă muncesc mult când sunt mică, voi avea un viitor strălucit atunci când voi creşte”, spune campioana în vârstă de 11 ani. Astfel, Diana se antrenează în timpul vacanţei câte cinci ore pe zi, timp de şase zile pe săptămână, iar restul timpului îl alocă şcolii, unde este premiantă din clasa I.

Apreciată de antrenor

Munca tinerei gimnaste nu trece neobservată de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 4 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 4 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Primarul interimar Stelian Bujduveanu: „Primăria Capitalei, prin STB, pune în aplicare un proiect important dedicat persoanelor cu deficienţe de vedere”

Gandul acum 53 minute
Stelian Bujduveanu, primarul interimar al Municipiului București, a anunțat că începând de sâmbătă – 5 iulie 2025 -, Primăria Capitalei, prin STB, pune în aplicare un proiect important dedicat persoanelor cu deficienţe de vedere. Potrivit informații

Peiu (AUR): România a fost vândută pe datorie.Toți au știut, toți au tăcut, toți trebuie să răspundă

Mediafax acum 35 minute
„Ne aflăm în fața unui caz de complicitate politică în formă continuată, care a dus la o catastrofă economică. Ciolacu, Ciucă, Iohannis – toți acești oameni, aflați în fruntea statului în 2024, au fost avertizați oficial, în scris, de apariția unei

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

FCSB și CFR Cluj luptă pentru Supercupa României. Un meci cu Bet Builder, pe Betano!

Gazeta Sporturilor acum 45 minute
Ce este Bet Builder? O selecție, cinci pariuri, un singur bilet cu Bet Builder FCSB vs. CFR Cluj Ai și MegaCote MC

Radu Burnete: Din cei apți de muncă, doar 64% dintre români lucrează

Mediafax acum 59 minute
Radu Burnete, consilier prezidenţial, a fost întrebat, la Prima TV, dacă sunt prea mulţi angajaţi în sistemul bugetar, notează gandul.ro. Acesta e prezentat câteva date și a explicat că avem și probleme precum evaziunea fiscală și economia gri. Cons

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 7 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Incendiu de vegetație uscată și miriște la granița cu Bulgaria

Mediafax acum o ora
Pompierii intervin pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată și miriște izbucnit în apropierea drumului care leagă municipiul Calafat de punctul de trecere a frontierei Vidin, anunță ISU Dolj. Potrivit primelor informații, i

Vremea

București
acum

32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

28°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

31°
sâm.

16°/31°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°