Dezamagitoare tacerea lui Traian Basescu in Afacerea Ridzi, pentru cei care si-l amintesc izbind peretii cu ministrii lui Calin Popescu Tariceanu.
Desigur, are Constitutia de partea sa. Un ministru poate fi suspendat doar daca se cere inceperea urmaririi penale, iar Camera Deputatilor, una dintre institutiile care o pot face, mai are drum lung pana sa iscaleasca formularul. Iar daca ne gandim ca la votul plenului pot interveni negocieri, ca are si PSD niscai scheleti, s-ar putea sa nu fim contemporani cu evenimentul.
Doar ca in Romania, legea e ca America. O invocam ca argument daca ne foloseste ca sa aratam ca mecanismele statului functioneaza, si o catalogam drept perfectibila sau de-a dreptul cretina, daca vrem sa demonstram contrariul. Ambele situatii sunt valabile, fireste.
Comportamentul presedintelui din ultima perioada a iesit, insa, din tiparul cu care ne-am obisnuit. Pastreaza in bagajul gesturilor sectiunile cu bai de multime, si e normal, pentru un sef de stat. Are nevoie sa simta pulsul colectiv, pentru a se raporta la el.
Dar exista riscul ca pulsul atat de drag sa-i confere false perceptii, care-i pot schimba atitudinea. Eu nu m-as baza pe faptul ca romanii care si-l amintesc infierand grupurile de interese din jurul lui Tariceanu gandesc ca oamenii pe care i-a girat, pusi in situatii compromitatoare, nu-i pot afecta capitalul electoral, deoarece sursa, presa, nu este credibila.
In fond, Romania nu se reduce la cei care participa la sarbatori campenesti. Mai exista o parte a electoratului presedintelui care aude ca Monica Iacob-Ridzi nu justifica circuitul bizar al banilor ministerului decat prin "n-am fost un bun comunicator", cand nu afirma ca nu o intereseaza destinatia lor, ci bucuria tinerilor.
Acelasi electorat aude numai demonstratia faptului ca ministrul nu a gestionat bine
