După şase luni, se pare că suntem în preajma primei remanieri guvernamentale. Comisia de la Cameră – cu toată opoziţia pedeliştilor – a ajuns la un rezultat şi va recomanda anchetarea de către DNA a doamnei ministru Ridzi. În mod normal, premierul Boc, cu toată durerea pe care i-ar pricinui-o această decizie, ar trebui să se ţină de cuvânt şi să o suspende. Probabil însă că va aştepta şi rezultatul audierilor de la Ministerul Mediului, ca să nu mai muncească de două ori, pentru a-l suspenda, la pachet, şi pe Nemirschi. Nu sunt sigur că acestea sunt ministerele care aveau cea mai mare nevoie de schimbare, dar sunt bune şi astea. Nu ştiu ce-i mai trebuie dlui Boc să se convingă că inginerul Pogea face doar boacăne la Finanţe, şi nici ce l-ar putea convinge pe Traian Băsescu că Boc e bun de preşedinte de partid, chiar de primar al Clujului, dar nu de prim ministru. Oricum, nu de şef al unei struţo-cămile de genul acestui guvern cu două capete şi mai multe cozi, care nu poate răspunde la niciun fel de comenzi.

Totuşi, cât de întâmplătoare – sau nu – este posibila cădere a celor două capete – unul social democrat şi altul democrat liberal? Părerea mea este că ambele au căzut victime ale lipsei de experienţă în manipularea fondurilor publice. Ambii miniştri au ştiut că trebuie să facă rost de bani, dar n-au ştiut foarte bine cum, sau nu au dispus de aparatul administrativ competent, care să poată ascunde printre costuri şi paragrafe de lege sumele ciupite. Amândoi au fost ca nişte copii flămânzi în faţa tarabei pline cu prăjituri şi n-au ştiut cum să se înfrupte mai pe săturate, înainte de a băga câte ceva prin buzunare.

În decursul anilor s-a format o veritabilă tehnologie a „sifonării” banului public, cu documentaţii acoperitoare. Celebrele licitaţii sunt cea mai bună formalitate, metoda cea mai simplă de a da gir legalist oricărui furtişag şi c