Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mii de absolvenţi rămân fără diplome

Publicat in GAZETA de SUD, luni 13 iulie 2009 ·

Zeci de mii de absolvenţi din acest an ai universităţilor particulare „Spiru Haret“ şi „Petre Andrei“ nu îşi vor primi diplomele.

Ministerul Educaţiei a eliminat Universitatea „Spiru Haret“ (USH) de pe lista instituţiilor de învăţământ acreditate la cererea acesteia. Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat că USH va primi diplome doar după ce se va supune evaluării MEC. În prezent, „Spiru Haret“ înregistrează anual un număr de absolvenţi egal cu cel din toate universităţile româneşti la un loc, pe cifrele bugetate. „USH are universităţi în toate cătunele. Ştiţi cât este finanţarea pentru fiecare student? 350 de euro pe an“, a declarat pentru HotNews.ro Robert Lorentz, consilierul pe probleme de comunicare al ministrului educaţiei. „Este de lăudat că cineva s-a încumetat să înfrunte o astfel de maşinărie“, a adăugat consilierul.

Robert Lorentz a precizat că aproape 60.000 de absolvenţi nu îşi vor primi diplomele. În plus, MEC ia în calcul desfiinţarea instituţiilor.

Anul acesta, USH a solicitat circa 56.000 de diplome de absolvire cu antetul MEC.

Anul trecut, Senatul Univer-sităţii „Spiru Haret“ a decis să reducă durata anilor de studiu în cazul Facultăţii de Drept, de la patru la trei, deşi planul-cadru al MEC nu permite acest lucru. Pentru a-şi menţine decizia, USH a dat în judecată şi a câştigat un proces împotriva ministerului. Cotidianul Gândul notează că USH ar fi solicitat în instanţă şi să nu mai fie inclusă în hotărârea de guvern emisă anual privind lista domeniilor de studii de licenţă şi lista universităţilor acreditate.

În ceea ce priveşte Univer-sitatea „Petre Andrei“(UPA), aceasta a fuzionat cu Universitatea „Apolonia“ în urma unei hotărâri judecătoreşti, ceea ce contravine prevederilor Legii Învăţământului. În prezent, UPA are două senate şi două rectorate. Şeful Departamentului Mass-Media şi PR din cadrul US

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BAC 2024. Subiectele la Limba şi Literatura Română. Iată ce au avut de rezolvat absolvenţii

Mediafax acum 43 minute
Prima probă scrisă a Bacalaureatului, din acest an, este cea de Limba şi literatura română. Peste 134.000 de candidaţi susţin luni prima probă scrisă a Bacalaureatului. Probele scrise din prima sesiune a examenului de Bacalaureat se vor desfăşura în

Cod galben de caniculă în Banat, urmat de o nouă avertizare de instabilitate atmosferică

Press Alert acum o ora
România se confruntă cu vremea extremă în următoarele zile, conform avertizărilor emise luni de meteorologi. O mare parte a țării este sub cod galben de caniculă, cu temperaturi ce vor atinge 35-37 de grade Celsius. De luni seara, în Banat, Oltenia

Edi Iordănescu, mesaj războinic înainte de România - Olanda: „E un meci de acum ori niciodată”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Edi Iordănescu (46 de ani), selecționerul României, a transmis un mesaj de luptă înaintea , din optimile Euro 2024. „Tricolorii” au avut un turneu final de vis până acum. Au câștigat grupa E și au ajuns după 24 de ani în optimile unui Campionat Euro

O rachetă spaţială chineză s-a prăbuşit în flăcări în apropiere de un oraş după o lansare accidentală - VIDEO

News.ro acum o ora
Racheta spaţială a unei companii private chineze, Space Pioneer, s-a prăbuşit şi a explodat în flăcări în apropierea unui oraş, duminică, după ce a fost lansată accidental în timpul unui test, relatează The Guardian. Primul etaj al rachetei Tianlong

Gimnastică: Simone Biles s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris. Ea va participa la a treia Olimpiadă

News.ro acum 29 minute
Superstarul gimnasticii americane Simone Biles s-a calificat oficial duminică pentru Jocurile Olimpice de la Paris (26 iulie - 11 august), unde speră să strălucească la trei ani după eşecul de la Tokyo. La vârsta de 27 de ani, cvadrupla campioană ol

Sondaj INSCOP Mircea Geoană, pe primul loc în topul încrederii românilor, urmat de Nicușor Dan

Ziua Constanta acum 34 minute
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, este pe primul loc în topul încrederii românilor în personalități politice, arată un sondaj realizat de INSCOP. Pe locul al doilea se află Nicuşor Dan, urmat de Marcel Ciolacu şi de Nicolae Ciucă. Î

Accident grav în Suceava. Cinci morţi după ce o cisternă şi un autoturism s-au ciocnit

Mediafax acum 3 ore
Grav accident rutier în localitatea suceveană Cumpărătura, luni dimineaţă. Accidentul s-a produs între o cisternă şi un autoturism care tracta o platformă cu un alt vehicul. În urma impactului violent, cinci persoane au murit, între care şi doi copi

Români aflați în pericol în Turcia, din cauza incendiilor. Se fac evacuări din hoteluri

Ziua Constanta acum 2 ore
Situație tensionată în Grecia și Turcia, unde incendiile de vegetație au pus în pericol siguranța turiștilor, inclusiv a unor cetățeni români aflați în vacanță. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că, prin intermediul misiunilor diplomati

Guvern Premierul Marcel Ciolacu anunță consultări cu partidele politice pentru stabilirea datei alegerilor prezidențiale. Cu ce partide se va întâlni astăzi

Ziua Constanta acum 27 minute
Guvernul a anunțat consultări pentru luni şi marţi cu partidele politice pe tema calendarului electoral pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din acest an La întâlniri, din partea Guvernului vor participa premierul Marcel Ciolacu, viceprim

Alertă în bazele militare americane din UE, inclusiv din România. Risc ridicat de atac terorist

Ziare.com acum 11 ore
Este alertă în bazele militare SUA de pe teritoriul european. Comandamentul European al SUA din Stuttgart a emis duminică, 30 iunie, o alertă pentru ridicarea nivelului de protecție a forței în rândul mai multor baze din Europa în care activează mil

Vremea

București
acum

31°
lun.

21°/37°
mar.

20°/38°
mie.

18°/30°
joi

17°/32°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/35°
mar.

18°/31°
mie.

15°/20°
joi

14°/25°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/30°
mar.

22°/29°
mie.

21°/27°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

20°/31°
mar.

17°/21°
mie.

15°/17°
joi

14°/22°
Timisoara
acum

29°
lun.

21°/34°
mar.

18°/23°
mie.

16°/25°
joi

15°/27°