Perechea Jonathan Erlich-Andy Ram a câştigat punctul decisiv în faţa dublului Igor Kuniţin-Marat Safin. Echipa Israelului s-a calificat în semifinalele Cupei Davis pentru prima dată în istorie, obţinând victoria în primele două zile de concurs în faţa Rusiei. Ruşii, lideri modiali pe echipe, nu sunt invincibili. Dovada stă în înfrângerea suferită în deplasare, la sfârşitul săptămânii trecute, în faţa unei echipe mult mai slab cotate, Israelul.
Cu o sălă arhipline cu peste 11.000 de spectatori, care i-au susţinut frenetic, israielienii au produs mare surpriză a sferturilor de finală a Cupei Davis din acest an. Astfel, ei au câştigat, vineri, primele două meciuri de simplu ale întâlnirii, Harel Levy învingându-l pe Igor Andreev, cu scorul de 6-4, 6-2, 4-6, 6-2, iar Dudi Sela impunându-se în faţa lui Mihail Iujnâi, scor 3-6, 6-1, 6-0, 7-5. Sâmbătă, perechea Jonathan Erlich/Andy Ram a adus Israelului punctul decisiv pentru victorie, câştigând, cu scorul de 6-3, 6-4, 6-7 (3/7), 4-6, 6-4, partida cu Igor Kuniţin şi Marat Safin, care a durat trei ore şi 51 de minute.
„Aveţi un dublu excelent. Iată cum acest sport continuă să funcţioneze. Am avut câteva pierderi la echipă. Aceasta este viaţa, acesta este sportul”, a filozofat jucătorul rus, Marat Safin, care declara înaintea partidei, că Israelul a avut noroc în întâlnirea din optimi, cu Suedia, deoarece numărul 1 al scandinavilor nu a jucat împotriva lor.
Lacrimi de fericire
„Nu pot descrie cum mă simt. Sunt atât de mândru astăzi că sunt din Israel, că fac parte din această echipă grozavă, că sunt în aceste clipe aici, la Cupa Davis”, a declarat la sfârşitul meciului căpitanul evreilor, Eyal Ran, care speră ca în runda următoare să întâlnească Germania, şi nu Spania. „Vrem să jucăm cu nemţii pentru că astfel vom juca acasă. Şi după cum aţi văzut totul este posibil câ