Economia Greciei se va contracta cu până la 1% în 2009, ca urmare a scăderii numărului de turişti, potrivit estimărilor făcute de banca centrală elenă, care recent anticipa pentru acest an o stagnare a indicatorului. Grecia se îndreaptă spre prima recesiune de după anul 1993, dat fiind faptul că recesiunea mondială afectează turismul, transporturile navale şi consumul privat, principalele motoare de creştere din Grecia. Luna trecută, înrăutăţirea indicatorilor economici
Economia Greciei se va contracta cu până la 1% în 2009, ca urmare a scăderii numărului de turişti, potrivit estimărilor făcute de banca centrală elenă, care recent anticipa pentru acest an o stagnare a indicatorului.
Grecia se îndreaptă spre prima recesiune de după anul 1993, dat fiind faptul că recesiunea mondială afectează turismul, transporturile navale şi consumul privat, principalele motoare de creştere din Grecia.
Luna trecută, înrăutăţirea indicatorilor economici a obligat guvernul elen să revizuiască previziunile de la un avans de 1,1% la stagnare. Banca Greciei a anunţat, în luna aprilie, că avansul va fi aproape de nivelul zero în acest an, dar nu a exclus o evoluţie nagativă a PIB-ului, în cazul în care condiţiile economice la nivel naţional se vor înrăutăţi.
„Numărul de turişti care au vizitat destinaţii importante din Grecia, precum insula Creta, este cu peste 10% sub nivelul anticipat iniţial”, a declarat un oficial al băncii centrale.
Economia elenă stagnează după ce, de la începutul acestui deceniu, a înregistrat ritmuri medii de creştere de 4%, susţinută de fondurile UE, condiţiile uşoare de creditare şi investiţiile pentru Jocurile Olimpice din 2004.
SURSA: Mediafax