Două persoane au ajuns ieri la spital, după ce maşinile în care călătoreau goneau cu viteză mare pe un carosabil umed
Primul eveniment rutier a fost înregistrat ieri, după amiază, pe „Şoseaua Morţii”. Elena B., o botoşăneancă în vârstă de 41 de ani nu a adaptat viteza condiţiilor de trafic şi pe raza comunei Vlădeni, într-o curbă uşoară la stânga, pe un sector de drum unde viteza maximă de deplasare era de 40 km/h, din cauza vitezei excesive a pierdut controlul volanului şi a pătruns pe sensul opus, izbindu-se de un autoturism condus regulamentar de Constantin T. din municipiul Botoşani.
În urma impactului, soţia bărbatului, care era pasageră pe bancheta din spate a maşinii, s-a ales cu un traumatism cranio-cerebral plagă facială, plagă contuză frontală stânga. La nici jumătatea de oră de la aproducerea acestui eveniment, un alt tânăr a ajuns la spital după ce maşina în care era s-a izbit de un autoturism care staţiona regulamentar.
Al doilea accident rutier s-a produs pe raza comunei Mihăileni, când Marius Augustin A., nu a adaptat viteza de mers condiţiilor de drum şi a intrat în coliziune cu un autoturism oprit regulamentar pe partea dreaptă a drumului. „În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a lui Marian- Florin L. de 33 ani, din comuna. Broscăuţi, judeţul Botoşani, pasager pe scaunul din dreapta faţă a autoturismului, care a fost transportat la Spitalul Municipal Rădăuţi, judeţul Suceava, unde i s-a stabilit diagnosticul de traumatism cranio cerebral acut închis, plaga contuză buză inferioară, plagă contuză mentonieră şi escoliaţii faciale, fără a se pune în evidenţă leziuni osoase şi fără a rămâne internat”, a specificat Manuela Ieremie, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botoşani.