Iarna geroasă din Peru a ucis, în ultimele patru luni, aproximativ 250 de copii, mai mici de cinci ani, în urma unui val de ingheţ. Copii au murit de pnenumonie şi alte boli infecţioase respiratorii, transmite BBC News. Citiţi şi:
Zãpada şi ploaia se abat din nou asupra Spaniei
Temperaturile deosebit de scăzute de anul acesta au venit cu trei luni mai devreme decât în mod normal. Iarna în această regiune nu începe mai devreme de luna iunie, de obicei.
Experţii spun că schimbările climatice sunt vinovate de iarna atât de timpurie.
Vremea extrem de rece, care a adus căderi de zăpadă, piatră, temperaturi scăzute şi vânturi purternice, a omorât mai mulţi copii decât s-au înregistrat anual în ultimii patru ani.
Un număr total de 246 e copii cu vârste mai mici de cinci ani au murit până în prezent, şi iarna se află la jumătate abia.
O treime din copiii care au murit a fost înregistrată în sudul regiunii Puno.
Din cauza vulnerabilităţii pe care copii o manifestă în faţa temperatrilor scăzute, guvernul a declarat stare de urgenţă în zonele afectate.