Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rulmentul, împărţit la creditori!

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 13 iulie 2009 ·

Pentru că şansele de vânzare a activelor uzinei se apropie de zero, lichidatorii au lansat o nouă variantă de valorificare: fiecare creditor îşi ia bucata de uzină

Creditorii societăţii Rulmentul Braşov, intrată în faliment în urmă cu doi ani, au discutat despre posibilitatea ca o parte din activele companiei să ajungă în proprietatea acestor în contul datoriilor pe care firma le-a acumulat faţă de aceştia.

Vasile Godâncă, lichidator în cadrul Casei de Insolvenţă Transilvania Cluj-Napoca, cea care împreună cu RVA insolvency Specialists Bucureşti formează consorţiul de lichidatori, susţine că „aceasta a fost doar o discuţie de principiu”. „Creditorii urmează să analizeze această opţiune de a prelua în contul creanţelor anumite active ale societăţii. Asta probabil se va decide la următoare convocare a adunării generale a creditorilor”, a mai spus Godâncă.

În ceea ce priveşte licitaţiile pentru cele două pachete distincte, bunuri imobile şi bunuri mobile, începând din data de 4 iunie, în fiecare zi de joi, sunt organizate licitaţii, însă până în prezent nu s-a arătat niciun cumpărător, deşi mai multe persoane au venit să se intereseze despre oferta societăţii. „Deşi în fiecare săptămână se interesează cineva fie de bunurile mobile, fie de cele imobile, nu am reuşit să prindem niciun cumpărător. Vom organiza aceste licitaţii în fiecare joi din săptămână“, a adăugat Godâncă.

Pentru pachetul de bunuri imobile, care cuprinde terenul de 44 de hectare şi construcţiile aferente, consorţiului de lichidatori format din Casa de Insolvenţă Transilvania SPRL Cluj Napoca şi RVA Insolvency Specialists SPRL Bucureşti, a stabilit preţul de 30,3 milioane euro (fără TVA), iar pentru pachetul de bunuri mobile - scule, echipamente, preţul este de 4,7 milioane euro (fără TVA), potrivit sursei citate.

La licitaţia din luna aprilie, consorţiului de lich

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Acord în Congresul SUA pentru evitarea unui ”shutdown” înainte de alegeri. Ce prevede înțelegerea

Ziare.com acum o ora
Liderii grupurilor parlamentare din Congresului american au anunţat duminică, 22 septembrie, un acord care vizează prelungirea bugetului guvernului până la jumătatea lunii decembrie şi evitarea unei paralizii a statului federal înainte de alegerile

Birou Permanent Naţional al PSD discută despre proiectul PNL referitor la candidatura lui Iohannis la parlamentare

HotNews acum o ora
Biroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte luni în şedinţă pentru a discuta mai multe teme de actualitate, printre acestea aflându-se şi proiectul PNL care i-ar permite lui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare. Potrivit reprezenta

Interdicție în SUA pentru utilizarea software-ului și hardware-ului chinezesc în vehiculele autonome de teama spionajului

Ziare.com acum 27 minute
Departamentul de Comerț al SUA urmează să propună luni, 23 septembrie, o interdicție privind utilizarea software-ului și hardware-ului chinezesc în vehiculele conectate și autonome care circulă pe drumurile americane, pe fondul unor preocupări legat

Nouă civili au fost răniţi într-un atac aerian rusesc în Zaporojie, afirmă oficialii ucraineni

Mediafax acum o ora
Salvatorii au evacuat locuitorii din mai multe clădiri de apartamente avariate, a declarat Ministerul ucrainean de Interne pe Telegram. Ministerul a adăugat că, potrivit informaţiilor preliminare, Rusia a folosit bombele sale aeriene ghidate KAB pen

Panică, unt de arahide și lumini negre. Un șobolan care s-ar putea să nu existe a băgat în sperieți locuitorii unei insule din Alaska

HotNews acum o ora
Pe o insulă din tundra bătută de vânt din Marea Bering, la sute de kilometri de Alaska continentală, un locuitor care stătea în faţa casei sale este posibil să fi văzut un şobolan, relatează AP și News.ro. Presupusa apariţie nu ar fi atras atenţia î

Social-democraţii, în şedinţă de Birou Permanent Naţional, luni, pentru a decide dacă susţin proiectul de lege al PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare

News.ro acum 2 ore
Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la aleg

Japonia: Şase morţi în urma inundaţiilor care au lovit centrul ţării

News.ro acum 2 ore
Şase persoane au murit în inundaţiile şi alunecările de teren care au lovit centrul Japoniei în ultimele două zile, a anunţat luni presa locală, citând autorităţile locale. Postul de televiziune NHK şi alte surse media au evaluat bilanţul la şase mo

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 10 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Donald Trump spune că nu va mai candida din nou, dacă pierde alegerile din noiembrie: „Să sperăm că vom avea succes”

Libertatea acum 41 minute
Republicanul Donald Trump a declarat duminică, într-un interviu, că nu va candida pentru a patra oară consecutiv la Preşedinţia SUA, dacă va pierde alegerile din 5 noiembrie, afirmând că „asta va fi tot”, potrivit Reuters.

Premiu în valoare de peste 100.000 de lei, câştigat la Loto 5/40 / Biletul câştigător a fost achiziţionat online / Numerele câştigătoare

News.ro acum 10 ore
Loteria Română anunţă, duminică seară, că a fost câştigat un premiu de peste 100.000 de lei la Loto 5/40. Biletul câştigător a fost achiziţionat online. ”La tragerea Loto 5/40 s-a câştigat premiul de categoria a II-a în valoare de 116.463,60 lei. Bi

Vremea

București
acum

16°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

18°/29°
Iasi
acum

13°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

15°
lun.

15°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/23°
joi

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

14°
lun.

14°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/26°