De-a lungul perioadei postdecembriste, comisiile de anchetă parlamentară şi-au căpătat trista faimă de a îngropa adevărul.

Joi, 9 iulie, într-un cadru solemn, Comisia de anchetă în cazul Ridzi şi-a prezentat concluziile. Monica Iacob Ridzi se face vinovată de delapidare şi abuz în serviciu contra intereselor publice. Concentrată exclusiv pe demiterea ministrului, presa a aplaudat activitatea comisiei. Să facă, oare, excepţie Comisia Ridzi de la regula îngropării adevărului? Nici vorbă.

Comisia şi-a început activitatea la 30 iunie 2009. Până la această dată, începând cu numărul din 16 iunie, presa a dezvăluit cu documente zdrobitoare că o parte din banii primiţi de la Ministerul Tineretului şi Sportului de firmele Artisan şi Mark n-au fost cheltuiţi în totalitate, cum cereau cele trei contracte, pentru derularea acţiunii De 2 ori Mai tânăr. Ca semnatară a celor trei contracte, Monica Iacob Ridzi era vinovată de risipirea banului public de aceste firme. Date suficiente pentru ca Monica Iacob Ridzi să-şi prezinte demisia.

Deşi toate operaţiunile erau legale sau aveau cel puţin aparenţa de legalitate, presa a lansat şi ipoteza unei deturnări de bani cu bună ştiinţă de Monica Iacob Ridzi în conturile campaniei electorale ale Elenei Băsescu şi ale altor lideri PD-L. Confirmarea sau infirmarea acestei ipoteze depăşea posibilităţile presei. Revenea DNA această misiune prin forţa acestei instituţii de a obţine probe la care presa n-are cum să aibă acces.

Pentru aceasta, PNL a depus o plângere penală la Parchet. Fără a mai aştepta verdictul DNA, PSD şi PNL, într-o surprinzătoare alianţă împotriva PD-L, au impus la 23 iunie constituirea unei comisii de anchetă parlamentară. Presa a salutat constituirea comisiei.

Din cel puţin două motive:

1. DNA e o instituţie suspectată de fi amabilă cu liderii PD-L.

2. Co