Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gigi Becali a început să-i dea indicaţii şi lui Cristiano Bergodi

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 13 iulie 2009 ·

În Ghencea, sâmbătă seară, fotbaliştii de la Steaua le-au oferit fanilor o nouă reprezentaţie fără niciun orizont, la meciul cu Genclerbirligi, codaşă în campionatului Turciei. Sursa: Rpressport

Înaintea partidei, încheiată nedecis (0-0), a avut loc un spectacolul în care a fost prezentat lotul cu care „roş-albaştrii” vor aborda sezonul viitor.

Evenimentul de sâmbătă a arătat că la Steaua multe lucruri au rămas neschimbate. Jucătorii şi-au arătat limitele, fanii au continuat războiul cu patronul, iar Gigi Becali n-a renunţat la indicaţiile tactice, chiar dacă s-a străduit să le „împacheteze” mai bine.

„N-am văzut ceva extraordinar. Părerea mea e că nu s-a conturat primul unsprezece. Vor fi mici retuşuri. E posibil să îl vedem pe Onicaş în locul lui Bicfalvi. Cred că Tătăruşanu va fi titular cu Ujpest şi aşa e şi normal. Am dat mulţi bani pe el”, a spus Gigi Becali, care promisese că n-o să se mai bage peste antrenor.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 2 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 5 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 5 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 3 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 5 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 12 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 5 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

HOROSCOP 17 iulie 2025. Berbecii sunt prinși în trecut, Leii trebuie să fie atenți la alegerile lor

Mediafax acum 2 ore
Horoscop 17 iulie Berbec Evenimente din trecut nu te vor lăsa să mergi mai departe. Cu toate că au trecut, încă te simți prins de acestea. Familia îți va fi aproape și te va încuraja. Financiar, nu sunt schimbări, însă nu vei avea parte de vremuri g

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

20°
joi

20°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

17°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°