Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ion Lazar: Reducerea tarifelor aduce o scadere de 10% a afacerilor din transport

Publicat in Ziarul Financiar, luni 13 iulie 2009 ·

Ion Lazar, proprietarul companiei International Lazar, unul dintre primii cinci transportatori locali, arata ca reducerea tarifelor de transport in medie cu 15-17% va conduce la finalul anului la afaceri mai mici cu 10% fata de anul anterior.

In 2008 International Lazar Company a raportat o cifra de afaceri de 38 mil. euro, in timp ce intregul grup controlat de Ion Lazar a raportat afaceri de 80 mil. euro.

"Transportul se va reduce cu 10-15%, pentru ca, dupa ce pretul petrolului s-a redus, si tariful pe kilometru a trebuit sa scada in medie cu 15-17%. Daca am fi avut aceleasi tarife, in iunie am fi avut acelasi nivel al afacerilor ca si anul trecut", a spus Ion Lazar.

Mai baga bani in flota

El a aratat ca in urma reducerii tarifelor veniturile din transport aferente lunii iunie s-au redus la 2,4 mil. euro fata de 2,7 mil. euro in iunie 2008.

Potrivit estimarii de scadere, nivelul cifrei de afaceri din acest an va fi de 32 mil. euro fata de 38 mil. euro in 2008.

Lazar a explicat ca pentru intregul grup, care cuprinde si compania de logistica Hoedlmayer-Lazar, compania din domeniul extractiei de petrol BAT Bascov, producatorul de utilaje petroliere Mecanpetrol, Agromec Topoloveni si Lazar Logistic, tinta de vanzari este de 80 mil. euro, la fel ca in 2008.

Compania evalueaza in prezent perspectivele de dezvoltare, dar proprietarul afirma ca planurile nu vor mai fi la fel de agresive ca in anii trecuti. In acelasi timp, flota transportatorului a fost extinsa recent prin achizitia a 13 autotractoare DAF. Un autocamion cu o capacitate de transport de 40 de tone are un pret mediu de achizitie de 80.000 - 100.000 de euro.

Industria auto va continua caderea

Antreprenorul din Pitesti estimeaza ca industria auto, pentru care realizeaza transporturi internationale si nationale, va continua sa inregistreze scaderi ale

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate parţiale 90% din secţiile de votare: Călin Georgescu continuă să fie pe primul loc. Bătălie pentru locul doi între Ciolacu şi Lasconi

Mediafax acum 14 minute
După centralizarea a 89,27 % dintre voturile exprimate în ţară, Călin Georgescu continuă să fie pe primul loc, cu 21,99 %. El este urmat de liderul PSD, Marcel Ciolacu, cu 21,34 % şi Elena Lasconi, cu 16,34 %. Pe următoarele locuri se situează Georg

Surse: Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de lider al partidului PNL

Mediafax acum 44 minute
Demisia vine după mai multe apeluri din acestă searp ale unor voci importante din PNL. „Aşa cum arată aceste rezultate, candidatul nostru nu este pe podiu. Asta înseamnă că votul pe care l-au dat românii astăzi este sub potenţialul PNL, orice s-ar s

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Mii de oameni l-au votat pe fostul premier Ludovic Orban, deşi acesta a anunţat de o săptămână că se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale – REZULTATE LIVE

News.ro acum o ora
Peste 12.000 dintre alegătorii care s-au prezentat duminică la urne l-au votat pe preşedintele partidului Fora Dreptei, Ludovic Orban, deşi acesta s-a retras din cursa pentru alegerile prezidenţiale şi şi-a anunţat că o susţine pe Elena Lasconi. Con

Burduja: Conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat

Mediafax acum o ora
„Prima şi cea mai importantă concluzie după această zi grea: conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat. A avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, timp şi resurse. A venit pe fondul unui vot semnificativ pentru primarii

Adrian Sârbu: Le-am dat-o în vot! Tu ce faci?

Mediafax acum 28 minute
Frig, cald, ploaie, zăpadă, te duci şi votezi împotriva tuturor. Tot ceea ce ai votat e un capital pe care l-ai investit în acest proiect de schimbare a guvernanţei din România. Aducem democraţia pe baza ei universală, istorică, numită: puterea ta!

Nicuşor Dan, despre votul de la referendum: Nu cred că partidele politice pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni

G4Media acum o ora
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat, duminică seara, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, conform Agerpres. „Vreau să le mulţumesc

Adio Ciucă? Bolojan pregăteşte debarcarea generalului: "Conducerea PNL trebuie să-şi asume rezultatele"

Mediafax acum 3 ore
„Aşa cum arată aceste rezultate, candidatul nostru nu este pe podiu. Asta înseamnă că votul pe care l-au dat românii astăzi este sub potenţialul PNL, orice s-ar spune. Pentru fiecare rezultat, în orice sistem democratic, există o răspundere pe care

Serie A: Lazio – Bologna 3-0

News.ro acum o ora
Echipa italiană Lazio a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia Bologna, în etapa a 13-a din Serie A. Bologna a rămas în zece începând cu minutul 35, când Tommaso Pobega a fost eliminat cu roşu direct pentru o intervenţie la Guen

AEP A fost atins pragul de 30% prezenţă pentru validarea referendumului organizat în Bucureşti

Ziua Constanta acum 4 ore
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale. Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor î

#Alegeriprezidențiale Nicolae Ciucă - „Avem un exercițiu de democrație care arată că pe scena politică este loc pentru toată lumea”

Ziua Constanta acum 3 ore
Nicolae Ciucă dat prima declarație după rezultatele parțiale. Iată ce declară acesta:: „Vreau să le mulțumesc tuturor românilor care au ieșit la vot, le mulțumesc tuturor celor care m-au votat sau nu m-au votat. Avem un exercițiu de democrație care

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/9°
Iasi
acum

lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

-0°/4°
joi

2°/7°
Constanta
acum

lun.

0°/6°
mar.

3°/6°
mie.

4°/7°
joi

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/7°
mie.

3°/8°
joi

5°/10°