Peste 40 de gospodării, dar şi câteva hectarede teren sunt sub ape! Se întâmplă în satul Lisa. Viitura care a venit de pe versanţi le-a umplut oamenilor curţile şi beciurile de apă în doar câteva ore. Sătenii sunt îngroziţi mai ales că nu este pentru prima oară când apa le inundă casele. În urmă cu doi ani, scenariul a fost acelaşi, numai că atunci apa a fost mult mai mare, iar locuinţele afectate, mult mai multe. Situaţia este asemănătoare în multe alte sate din Ţara Făgăraşului. Oamenii s-au văzut neputincioşi în calea naturii.
Pârâul transformat în puhoi devastator
Cine s-ar fi gândit că pârâul care curge prin faţa caselor s-ar putea transforma peste noapte într-un adevărat puhoi devastator. S-a întâmplat în satul Lisa, unde pentru a doua oară în ultimii ani pârâul lin din faţa porţii a prins proporţii după ce apele abundente s-au scurs de pe versanţii din apropiere. Apele s-au revărsat în noaptea zilei de sâmbătă spre duminică. A fost groază printre sătenii din Lisa. Nu au închis un ochi toată noaptea şi au încercat să-şi baricadeze cum au ştiut locuinţele. Au pus pe la porţi saci cu nisip, folii de plastic şi tot felul de baraje menite să oprească apa să le intre în case. Chiar şi aşa, puhoiul venit de pe versanţi a intrat până în case. Beciurile, curţile şi anexele s-au umplut în câteva clipe de apă.
„Am văzut că vine apă mare. Şi am ieşit la poartă. Erau şi vecinii pe stradă. Şi tot creştea, şi tot creştea până a intrat peste tot. A intrat în pivniţă. E apă de peste un metru, în grajd, în şură, peste tot“, „Nu ne putem pune cu natura. Dacă aşa vrea Domnul, noi ce să facem, suntem prea mici. Aşteptăm acum să oprească apa de sus ca să putem scoate apa. Am încercat să o scoatem, dar vine alta de sus, iar cum pânza freatică e joasă, pivniţele se umplu iarăşi cu apă“, ne-a spus câţiva localnici ale căror locuinţe au fost inundate. @N_P