Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neamţ: Chilipiruri de criză la mica publicitate

Publicat in Adevarul, luni 13 iulie 2009 ·

Oamenii şi-au scos la vânzare în ziar trofee de vânătoare, mobilă sau obiecte electrocasnice.

Ratele la bănci sau datoriile la utilităţi îi forţează pe oameni să găsească tot felul de soluţii pentru a face rost de bani. Numărul pietrenilor care-şi vând obiectele din casă pentru a o scoate la liman creşte în fiecare zi, fenomen vizibil şi în rubricile de mică publicitate ale ziarelor de profil. În ultima perioadă, în gazete sunt tot mai multe anunţuri mai puţin obişnuite: „Ocazie! Este urgent! Vând mobilă diversă, electronice şi electrocasnice de tot felul la preţuri extraordinare. Totul este negociabil. Sunt puţin uzate!“

Mai mult sau mai puţin uzate, obiectele scoase la vânzare sunt adevărate ocazii pentru cei care doresc să-şi reînnoiască casa şi dispun de bani cash. Un exemplu relevant este cel al unei familii din Piatra Neamţ care-şi scoate la vânzare aproape tot mobilierul din casă: recamier, şifonier, canapea, vitrină, fotolii, lustre şi uşi din lemn masiv, toate la preţul de 2.000 de lei.

„Nu sunt uzate pentru că noi am locuit într-un apartament cu cinci camere şi nu le-am folosit pe toate. Acum stăm la două camere deoarece nu ne mai ajung banii pentru cheltuielile zilnice“, explică pietreanul Mihai Stamate, proprietarul mobilei.

Amintiri preţioase,

cedate pe doi lei

Unii proprietari sunt dispuşi să renunţe la obiecte care le trezesc amintiri plăcute pentru a reuşi să facă faţă dificultăţilor financiare. Un pietrean ai cărui copii sunt plecaţi la facultate a scos la vânzare un trofeu de vânătoare preţios (cerb cu şapte ramuri) pentru a plăti o parte din taxele de şcolarizare.

Preţul unui astfel de obiect ajunge la câteva mii de euro, dar vânzătorul este dispus să scadă mult din preţ. „E o amintire veche, dar şcoala copiilor este pe primul loc şi mă lupt să le fac un viitor. Nu vreau să ajungă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 5 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 8 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 7 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 10 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

Turcia acuză Israelul că „duce întreaga regiune la haos”. Ce spune despre țările care îl sprijină pe Netanyahu

Adevarul acum 2 ore
Turcia acuză Israelul că prin atacurile sale militare din Liban a „intrat într-o nouă fază” care „va duce întreaga regiune la haos”, după o intensificare a loviturilor împotriva Hezbollah.

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 11 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 9 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

CJ Galaţi: Familiile afectate de inundaţii vor primi câte un voucher de 15.000 de lei pentru achiziţionarea de electrocasnice/ Ajutorul va fi aprobat miercuri de Guvern

News.ro acum 6 ore
Consiliul Judeţean Galaţi anunţă că familiile afectate de inundaţii vor primi, ca ajutor de la Guvern, câte un voucher în valoare de 15.000 de lei pentru a-şi cumpăra aparate electrocasnice. Executivul va aproba acest ajutor în şedinţa de miercuri.

Vremea

București
acum

18°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

11°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°