Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Neacşa şi Turculeţ, la Gaz Metan CFR, I. Popescu este în aşteptare

Publicat in Adevarul, luni 13 iulie 2009 ·

Noua divizionară B, Gaz Metan CFR Craiova se pregăteşte pentru noul sezon atât pe teren, cât şi în afara lui. Vor urma patru partde de verificare în care trebuie să se integreze noii veniţi, Sergiu Neacşa şi Liviu Turculeţ. Echipa de la Depou este foarte aproape să îl împrumute pe Ionuţ Popescu de la Universitatea II. „ Suntem în discuţii avansate cu domnul Mititelu pentru împrumutul lui Ionuţ Popescu. E un fundaş valoros, nu degeaba a ajuns la loturile naţionale. Îl cunosc destul de bine, l-am urmărit pe când juca la Chimia “, a spus Gheorghe Frăţică, preşedintele executiv al clubului, se arată pe site-ul oficial al formaţiei Gaz Metan CFR.

Acesta a anunţat că încă doi fotbalişti au semnat pentru divizionara B: „ Neacşa e un junior cu un potenţial imens, care poate face oricând diferenţa. Am ajuns la un acord cu Şcoala „Gică Popescu“ pentru a beneficia de serviciile lui în acest sezon. Suntem în tratative şi pentru aducerea lui Turculeţ. De asemenea, vor mai sosi trei-patru jucători cu experienţă pentru a acoperi posturile deficitare, dar nu pot divulga momentan numele lor“. Sergiu Neacşa a evoluat sezonul trecut pentru Prometeu Craiova. El este un produs sută la sută al Şcolii de Fotbal „Gică Popescu “. Liviu Turculeţ a jucat până în vară la gruparea de la Hanul Doctorului.

 

Gaz Metan CFR va disputa în cursul acestei săptămâni patru meciuri amicale. Mâine seară, de la ora 20.00, la Mioveni, „găzaro-feroviarii“ vor întâlni proaspăta divizionară A, Internaţional Curtea de Argeş. Joi, la Vânju Mare, Gaz Metan va întâlni FC Drobeta. În weekend, trupa pregătită de Cristea Boldici va juca la Ostroveni în cadrul Memorialului „Cristi Neamţu“. Sâmbătă va întâlni Armata, iar duminică va înfrunta Recolta Ostroveni sau Universitatea II.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 44 minute
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum o ora
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

„Granița etern sângeroasă” a Rusiei. Un expert german spune de ce moartea lui Putin nu va schimba situația Europei

HotNews acum 3 ore
Şansele de încetare a ostilităţilor în Ucraina sunt reduse, iar moartea preşedintelui rus Vladimir Putin nu ar schimba acest lucru, a declarat un academician militar german, Marcus Matthias Keupp, pentru ediţia de duminică a ziarului Kurier din Vien

Sinner, Djokovic şi Draper se retrag de la turneul Masters 1000 de la Toronto

Mediafax acum 23 minute
Liderul clasamentului ATP, Sinner, a invocat o accidentare la cotul drept, suferită în urma unei căzături în optimile de finală de la Wimbledon, pe drumul către primul său titlu la All England Club şi al patrulea trofeu major. Sinner a obţinut primu

Turul Franţei. Tim Wellens câştigă etapa 15, al 113-lea ciclist cu victorii în toate Marile Tururi

Mediafax acum 16 minute
Wellens a trecut linia de sosire în 3 ore, 34 minute şi 9 secunde, după un atac solitar de 40 km, reuşind să îşi adauge în palmares prima victorie de etapă din Turul Franţei, după succesele anterioare din Giro şi Vuelta, şi a 41-a victorie din carie

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 3 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

Zeci de palestinieni uciși la un centru de distribuție a hranei din Gaza. „Lunetiștii au deschis focul ca și cum vânau animale”

HotNews acum 2 ore
Protecţia civilă din Fâşia Gaza a anunţat, duminică, că 57 de palestinieni au fost ucişi şi zeci răniţi de „tiruri israeliene” în apropierea unui punct de distribuţie de ajutor umanitar din nordul teritoriului palestinian devastat de război, relatea

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°