Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gospodării inundate în opt localităţi doljene

Publicat in GAZETA de SUD, luni 13 iulie 2009 ·

Precipitaţiile căzute în ultimele zile au dat bătăi de cap doljenilor, mai multe locuinţe fiind inundate, începând de sâmbătă, în opt localităţi ale judeţului.

În Craiova, problemele au apărut în zonele devenite deja clasice - cartierele Brestei şi Catargiu, unde străzile au fost acoperite imediat de ape, acolo unde fie nu există canalizare, fie aceasta nu a mai făcut faţă volumului prea mare al precipitaţiilor. O gospodărie şi două case au fost inundate, reprezentanţii Companiei de Apă „Oltenia“ intervenind cu motopompe pentru scoaterea apei din case, sub supravegherea angajaţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj.

La Bratovoieşti au fost inundate trei case, pompierii voluntari dând o mână de ajutor pentru înlăturarea apei. Tot trei case au fost afectate şi la Ostroveni, unde apa a umplut şi două beciuri. La Bechet, apa a intrat în două imobile, Garda de Intervenţie Bechet intervenind la faţa locului pentru înlăturarea efectelor inundaţiei. Câte o casă a mai fost afectată de apă în Maglavit, Calafat şi Işalniţa, iar ieri dimineaţă Detaşamentul 2 Pompieri Craiova a dat o mână de ajutor sătenilor din Coşoveni, unde apa afectase două gospodării.

„Cantitatea de apă căzută a fost mare, între 25-30l/mp, ajungând pe alocuri la 50l/mp, într-un timp relativ scurt. Nu s-au înregistrat însă pomi căzuţi sau acoperişuri distruse, iar inundaţiile provocate de precipitaţii nu au avut o amploare deosebită, producându-se doar punctual, în câteva localităţi“, a declarat cpt. Florin Cocoşilă, purtător de cuvânt al ISU Dolj.

Precipitaţiile căzute în ultimele zile au dat bătăi de cap doljenilor, mai multe locuinţe fiind inundate, începând de sâmbătă, în opt localităţi ale judeţului.

În Craiova, problemele au apărut în zonele devenite deja clasice - cartierele Brestei şi Catargiu, unde străzile au fost acoperite imediat de ape, acolo un

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate EXIT-POLL alegeri prezidențiale 2025. La ora 21.00 aflăm cine sunt candidații care merg în turul II

Adevarul acum 32 minute
Primele rezultate EXIT-POLL la turul I al alegerilor prezidențiale 2025 vor fi publicate la ora 21.00, la închiderea urnelor de vot, pe adevărul.ro. Biroul Electoral Central (BEC) a acreditat trei case de sondare pentru a culege date în timp real în

Alegeri prezidențiale 2025. Klaus Iohannis: De data aceasta alegerile trebuie să se desfășoare fără influențe din afara României

HotNews acum o ora
Klaus Iohannis a votat, duminică, la Sibiu, la primul tur al alegerilor prezidențiale 2025. Iohannis este primul președinte din istoria României care a demisionat în fața unei posibile suspendări din funcție, după ce Curtea Constituțională îi prelun

Ministerul de Interne respinge informațiile referitoare la un posibil atac cibernic asupra site-ului său

Ziua Constanta acum o ora
În cursul zilei de astăzi, 4 mai 2025, zi în care are loc primul tur al alegerilor prezidențiale 2025, în presă au apărut informații referitoare la un posibil atac cibernetic asupra mai multor site-uri aparținând instituții din România, printre care

Alegeri prezidențiale 2025: Elena Lasconi: Am votat cu credința că nu ne vor mai face planurile cei din sistem

HotNews acum 3 ore
Elena Lasconi a votat și ea, duminică, la primul tur al alegerilor prezidențiale 2025, spunând că a făcut-o „cu credința că hoții și corupții vor ajunge la pușcărie”. Candidata USR la prezidențiale a votat la o secție din București, alături de soțul

Președintele unei secții de votare din Timișoara a fost ridicat de poliție pentru racolarea unui băiat de 15 ani

Libertatea acum 2 ore
Un profesor la un liceu din Timişoara, în vârstă de 44 de ani, care duminică îndeplinea funcţia de preşedinte al unei secţii de votare, a fost reținut de polițiști sâmbătă seară, după ce a racolat un băiat de 15 ani, în scopuri sexuale.

Vladimir Putin speră că nu va fi nevoie să folosească arme nucleare în Ucraina

HotNews acum o ora
Președintele rus Vladimir Putin a declarat duminică că nu s-a impus necesitatea utilizării armelor nucleare în Ucraina și că speră că nici nu va nevoie, relatează Reuters. Într-un fragment dintr-un interviu acordat televiziunii de stat ruse, publica

VIDEO Alegeri prezidențiale 2025. Anamaria Gavrilă a votat „pentru ca românii să primească înapoi votul lor și alegerea lor”

HotNews acum 42 minute
Deputata Anamaria Gavrilă, liderul POT, a declarat că a votat duminică la alegerile prezidențiale „multă speranță în suflet” și consideră că „oameni noi vor lua în mâini această țară și vom face și dreptate pentru români și vom ridica România acolo

Alegeri prezidențiale 2025. John-Ion Banu-Muscel: „Cetățenii României au nevoie de o schimbare. Să fim iubiți și de Dumnezeu ocrotiți!”

HotNews acum o ora
John-Ion Banu-Muscel, candidat la alegerile prezidențiale, a votat duminică „pentru o schimbare” și consideră că „trebuie să dăm o voce poporului și trebuie să o și urmăm”. Candidatul independent a votat în București. „Am venit pentru o schimbare. E

Incidente în ziua votului. Un bărbat e cercetat după ce a rupt buletinul de vot, un altul a fost amendat că a sunat abuziv la 112

HotNews acum o ora
Ministerul de Interne anunţă că de la deschiderea secţiilor de votare au fost primite cinci sesizări privind presupuse nereguli în procesul de votare. În municipiul Constanța, un cetățean cu domiciliul în România a apelat numărul unic de urgență 112

Emil Boc: „Am votat cu un președinte care are o voce echilibrată într-o lume tot mai divizată”

Gandul acum 2 ore
După ce a ieșit de la vot, Emil Boc a ieșit la declarații. El a spus că a votat cu un președinte care are o voce echilibrată într-o lume tot mai divizată. „Sunt poate cele mai importante alegeri, după 1990 când se stabilește din nou direcția țării,

Vremea

București
acum

27°
dum.

12°/28°
lun.

14°/27°
mar.

12°/23°
mie.

14°/18°
Iasi
acum

26°
dum.

11°/27°
lun.

11°/23°
mar.

10°/16°
mie.

11°/13°
Constanta
acum

21°
dum.

9°/23°
lun.

9°/19°
mar.

14°/16°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/27°
lun.

12°/20°
mar.

10°/18°
mie.

10°/13°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/25°
lun.

10°/22°
mar.

10°/18°
mie.

10°/14°