Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nu am luat nici 25% din banii europeni pentru mediu

Publicat in Adevarul, luni 13 iulie 2009 ·

România a accesat până în prezent doar 1,2 miliarde de euro, din fonduri europene, din cele 5,5 miliarde pe care le are la dispoziţie până în 2013. Pentru două domenii, prevenirea inundaţiilor şi reabilitarea CET‑urilor, nu a fost depus niciun proiect. „Anul 2009 va fi unul de vârf, cu multe aplicaţii trimise la Bruxelles“, declara, la sfârşitul anului 2008, directoarea de la acea vreme a Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Sectorial (POS) Mediu, Liliana Chirilă.

Până la sfârşitul lui 2008, Ministerul Mediului trimisese Comisiei Europene (CE), pentru aprobare, nouă proiecte, în valoare totală de 932 de milioane de euro. Alte 15 proiecte, însumând aproximativ 4 miliarde de euro, au fost aprobate tot înainte de sfârşitul anului trecut.

Trei proiecte în şase luni

De la începutul acestui an şi până la sfârşitul lunii iunie, Ministerul Mediului a mai trimis la Bruxelles numai trei proiecte, a căror valoare se ridică la 262,3 miliarde de euro. Unul dintre ele vizează modernizarea infrastructurii de apă din judeţul Braşov, iar celelalte două reprezintă primele proiecte trimise pentru accesarea fondurilor pe domeniul deşeurilor (pentru judeţele Bistriţa-Năsăud – aprobat de CE – şi Vrancea).

Pentru celelalte domenii, aplicaţiile de finanţare sunt tot în pregătire, potrivit reprezentanţilor Ministerului Mediului. „Pentru protecţia naturii, în 2009 au fost primite 35 de proiecte, cu o valoare aproximativă de 84 de milioane de euro“, spun cei de la Mediu.

România poate să acceseze, până în 2013, fonduri structurale în valoare de 5,5 miliarde de euro, prin POS de Mediu. Alocarea financiară este structurată pe cinci domenii – axe prioritare: extinderea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată (3,3 miliarde de euro), managementul deşeurilor şi reabilitarea siturilor contaminate istoric

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

O cometă rară, vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

HotNews acum 58 minute
NASA a anunțat că o cometă strălucitoare ar putea să fie văzută cu ochiul liber începând de luni noapte, pentru prima dată în ultimii 160.000 de ani. Luni, cometa a ajuns în punctul ei cel mai apropiat de Soare, ceea ce determină cât de strălucitoar

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 3 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum o ora
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 4 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum o ora
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Biden susţine ultimul discurs de politică externă al mandatului său

Mediafax acum 3 ore
Discursul va evidenţia „eforturile administraţiei sale de a consolida poziţia Americii şi de a conduce lumea", conform declaraţiei oficiale. Se aşteaptă ca Biden să abordeze conflictul din Orientul Mijlociu, inclusiv eforturile sale de mediere pentr

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°