Compania aeriana de stat Tarom a transportat in primele cinci luni din acest an 564.000 de pasageri, mai putin cu 13,9% fata de aceeasi perioada a anului trecut, si a operat la un grad de ocupare mediu de 48,5%, potrivit datelor Asociatiei Companiilor Aeriene Europene (AEA).
Cu toate acestea, in luna mai ritmul de scadere a numarului de pasageri a incetinit fata de lunile anterioare martie sau aprilie, cand se inregistra cea mai mare scadere in ultimele cinci luni, respectiv o diminuare cu 24,1% a numarului de pasageri in aprilie, comparativ cu aceeasi luna a anului trecut.
Astfel, Tarom a transportat in luna mai anul acesta 127.000 de pasageri, in scadere cu 9,7% fata de aceeasi perioada anul anterior, arata datele AEA.
Compania aeriana, care a transportat anul trecut 1,9 milioane de pasageri si care a rulat afaceri estimate la 298 de milioane de euro, inregistreaza de la inceputul anului un venit mediu pe pasager in scadere cu 20%.
Ministerul Transporturilor, actionarul majoritar al Tarom, a majorat cu 89,7 mil. lei (21,4 mil. euro) capitalul social al companiei de transport aerian, de la 1,8 miliarde de lei, pentru rambursarea unor credite si plata dobanzilor si a comisioanelor aferente. Astfel, Tarom a emis 35,89 milioane de actiuni, cu o valoare nominala de 2,5 lei pe titlu.
In urma operatiunii, Ministerul Transporturilor are 96,86% din actiunile Tarom, Aeroportul International Henri Coanda Otopeni detine 1,65% din titluri, Administratia Romana a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA) controleaza 1,4% din capital, iar Societatea de Investitii Financiare Muntenia figureaza cu 0,09% din actiuni.
Pe piata operatorilor de linie regulata, compania Tarom concureaza cu Lufthansa, Air France-KLM, British Airways sau Turkish Airways. Concurenta indirecta este reprezentata de operatorii low-cost Blue Air, Wizz Air, easyJet si alti