Depozitele bancare, tablourile, bijuteriile şi obligaţiunile au fost principalele plasamente alese în prima jumătate a anului de către demnitarii de top, pentru a-şi pune banii la adăpost. Peste cinci milioane de euro deţin în conturi bancare sau în obligaţiuni preşedintele României, preşedinţii şi vicepreşedinţii celor două camere ale Parlamentului, premierul, miniştrii şi preşedinţii principalelor instituţii publice cen
Depozitele bancare, tablourile, bijuteriile şi obligaţiunile au fost principalele plasamente alese în prima jumătate a anului de către demnitarii de top, pentru a-şi pune banii la adăpost.
Peste cinci milioane de euro deţin în conturi bancare sau în obligaţiuni preşedintele României, preşedinţii şi vicepreşedinţii celor două camere ale Parlamentului, premierul, miniştrii şi preşedinţii principalelor instituţii publice centrale. Potrivit propriilor declaraţii de avere, cei aflaţi la vârful administraţiei şi-au sporit economiile în ultimele luni. Pe lângă conturi, aceştia mai au în proprietate tablouri, icoane, statuete, monede, bijuterii, ceasuri ori cărţi vechi în valoare de peste 800.000 de euro. Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Adrian Năstase, şi ministrul Economiei, Adriean Videanu, au, împreună, obiecte de artă şi bijuterii de aproape jumătate de milion de euro. Destul de puţini sunt cei care au investit în asigurări de viaţă cu acumulare de capital sau care şi-au plasat banii pe bursă. Mulţi dintre ei însă au (sau au lichidat recent) participaţii în diverse afaceri, mai mult sau mai puţin prospere. Printre aceştia, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, care a încasat peste 650.000 de euro dintr-o cesiune de părţi sociale.
Cei mai importanţi oameni în stat şi-au protejat agoniseala de efectele recesiunii economice apelând la plasamente sigure: depozite bancare, metale preţioase sau oblig