Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi turişti, dispăruţi în Făgăraş

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 14 iulie 2009 · ·

Doi turişti sunt căutaţi în Munţii Făgăraş de trei echipe de salvamontişti şi jandarmi montani din judeţele Sibiu, Braşov şi Argeş. Aceştia au fost văzuţi ultima dată duminică seară, în zona Cabanei Turnuri. Ultimele informaţii despre tineri indică faptul că s-ar afla undeva în zona Valea Arpăşelului.

Cei doi turişti, în vârstă de 40, respectiv 27 de ani, dintre care unul este cetăţean maghiar, iar celălalt de loc din Târgu Mureş, au plecat în urmă cu câteva zile în drumeţie prin munţii Făgăraşului.

De câteva zile, ei nu au mai dat niciun semn de viaţă familiilor. Speriate de absenţa prelungită a celor doi, rudele au contactat autorităţile sibiene.

Ulterior, salvamontiştii au aflat că cei doi bărbaţi ar fi făcut parte dintr-un grup de 12 turişti surprinşi de ploile puternice de la sfârşitul săptămânii în Făgăraş. Grupul de turişti se află în siguranţă, însă nu poate oferi informaţii în plus faţă de cele aflate de la familie. Salvamontiştii sibieni au apelat la ajutorul colegilor din oraşul Victoria, care vor începe şi ei cercetările prin munţi.

Cu toate acestea, operaţiunile de căutare sunt îngreunate de faptul că viiturile de la sfârşitul săptămânii trecute au făcut multe cărări impracticabile, fiind acoperite cu mâl şi crengi. Salvatorii montani sibieni nu cred că sunt şanse mari ca cei doi să fie încă în viaţă.

În această după amiază, în jurul orei 16:00, operaţiunea de căutare a fost sistată. „Nu ştim până când dar nu avem nicio şansă să găsim ceva, aşteptăm să se mai retragă apele. Am găsit până acum doar câtea obiecte personale”, spune Adrian David, şeful Salvamont Sibiu. Salvatorii montani sibieni nu cred că sunt şanse mari ca cei doi să fie încă în viaţă.

ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA 16:20

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 6 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Alertă de tsunami declanşată după un cutremur cu magnitudinea de 7,3 în largul coastelor din Alaska

News.ro acum 31 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,3 s-a produs miercuri seara în largul coastelor din Alaska, la numai 20 de km adâncime, ceea ce a declanşat o alertă de tsunami, relatează AFP. Epicentrul se află la 87 de kilometri sud de Sand Point, un mic sat din

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 8 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 9 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 8 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 7 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 9 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°