S-a dat startul înscrierilor la facultăţile din centrul universitar craiovean. Şi în acest an, selecţia viitorilor studenţi se face în general pe baza mediei obţinute la bacalaureat, care, în unele cazuri, va fi combinată în proporţii diferite cu media anilor de liceu. Examen se va susţine doar la specializările vocaţionale de la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Facultatea de Teologie, Departamentele de Artă Teatrală şi Muzică şi la Facultatea de Automatică, Calculatoare şi Electronică.
A început înscrierea pentru admitere la cele 16 facultăţi din cadrul Universităţii din Craiova. Oferta este extrem de tentantă: 2.980 de locuri la buget, pe cele 65 de domenii de licenţă, dintre care 25, rezervate tinerilor de etnie romă, şi 5.216 locuri la taxă, cu aproximativ 200 mai puţine faţă de anul trecut. Taxa de înscriere a rămas la nivelul din 2008 - 150 de lei, iar pentru cei care doresc să se înscrie în cadrul aceleiaşi facultăţi, dar la alt domeniu de licenţă, taxa este de 75 de lei. Pentru cei care au neşansa de a nu fi admişi la locurile de la buget, taxele sunt cuprinse între 2.500 şi 3.000 de lei, iar la facultăţile care au ca domeniu artele, taxa ajunge chiar şi la 4.000 de lei pe an, obligatoriu achitate în patru tranşe. Pentru studenţii declaraţi admişi la buget în anul universitar 2009-2010 există şi veşti nu tocmai bune. „Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor încearcă din acest an universitar o reaşezare a studenţilor pe locurile bugetate. Cu alte cuvinte, după absolvirea primului an, se va face o ierarhizare a studenţilor în funcţie de mediile obţinute la examene. Astfel, cei de la buget îşi pot pierde acest statut, trecând la taxă sau invers“, a menţionat Gabriel Olteanu, secretar ştiinţific al Senatului Universităţii din Craiova.
Dosarele se primesc, la unele facultăţi, până pe 30 iulie
Între 13 şi 25