Prins între necesitatea de a face reduceri în sectorul public, în an electoral, şi de a lua decizii încurajatoare pentru mediul de afaceri, în an de criză, acuzat pe bună dreptate de inacţiune, guvernul e la un pas de decizii greşite cu implicaţii periculoase.

Discursul anticriză în România se desfăşoară pe două paliere. Pe de o parte, se discută intens despre diminuarea cheltuielilor publice, pe de altă parte, despre programele de stimulare economică. Cel puţin la nivel de categorii, acestea două au început să domine discursul, iar chestiunile legate de stabilitatea sistemului bancar şi a cursului nu mai sunt în centrul atenţiei. Discursul legat de reducerea cheltuielilor publice pare unul nesfârşit, de vreme ce în afara unor majorări de cheltuieli, rezultat al măsurilor de protecţie socială, guvernul s-a limitat la discuţii, şi nu la execuţii bugetare.

Blocajele financiare în care au intrat diferite instituţii publice, dificultatea de a genera venituri şi de a negocia o marjă de deficit mai mare va impune şi tăieri din aparatul public. La nivelul deciziilor probusiness, situaţia este la fel de complicată. Aşteptarea unor măsuri de stimulare economică a fost îndreptăţită pentru că guvernul a cultivat-o ca atare. Măsurile însă au cam lipsit. Ba mai mult, în ciuda promisiunilor, au venit măsuri contrare încă din primele decizii, odată cu majorarea CAS, apariţia impozitului minim şi eliminarea unor serii de deductibilităţi. Încercarea de a implementa măsuri de stimulare a economiei a fost însă extrem de timidă. Guvernul a promis investiţii publice masive, dar s-a limitat deocamdată să cheltuiască bani doar pentru plata restanţelor. În consecinţă, chestiunea stimulului e aproape nesemnificativă.

În ultima perioadă de timp, guvernul a înţeles că se aproprie de un eşec politic în relaţia cu mediul de afaceri. Miniştrii au ajuns să critice pe cont propr