Specialişti în psihologie, sociologie şi teologie explică faptul că nu suntem cu nimic inferiori occidentalilor, însă vindecarea „rănilor“ din mentalul colectiv necesită timp. Răbdarea, hărnicia şi ospitalitatea în opoziţie cu egoismul, superficialitatea şi lipsa de iniţiativă conturează spiritul românesc. Indiferent de categoria socială din care fac parte, conaţionalii noştri sunt nemulţumiţi de mediul în care învaţă, muncesc sau se relaxează.
Cu toate acestea, majoritatea nemulţumiţilor pare incapabilă să ia atitudine sau să încerce să genereze schimbarea în bine de la propriul nivel. Sentimentul este că toţi aşteptăm un personaj providenţial, care să aducă România „acolo unde îi este locul”.
Adică mult mai sus decât poziţia pe care ne plasăm ţara noi înşine, atunci când rămânem blocaţi în trafic ore în şir sau când suntem prost trataţi la magazin, la restaurant sau la hotel.
Ce spun bătrânii
Tendinţa multora este de a se raporta idilic la perioada de dinainte de 1947, adică la aceea premergătoare instaurării comunismului în România. Tinerii care au privilegiul de a mai avea bunici în viaţă povestesc fascinaţi de „lumea de altădată”, de chelnerii „de modă veche” şi de filosofii interbelici (orice asemănare cu recentele alegaţii ale preşedintelui Traian Băsescu pe tema produselor şcolii româneşti de azi este pur întâmplătoare).
Oricum, chiar şi aceia care s-au format înainte de 1989 resimt negativ schimbările produse în ultimii 20 de ani.De pildă, nu sunt puţini românii trecuţi bine de prima tinereţe care acuză lipsa reperelor culturale pentru noile generaţii, nerespectarea cuvântului dat sau amatorismul în rezolvarea unor probleme cotidiene – de la renovarea corespunzătoare a unui apartament până la pregătirea profesională a absolvenţilor de facultate.
„Greaua moştenire“ şi „ţapu
