Lansat în piaţă în paralel cu încercarea guvernului de a-şi face un bilanţ al bătăliei deschise pe frontul recesiunii economice, pachetul anticriză propus de PSD este, simultan, o declaraţie politică şi un exerciţiu electoral.

Setul de 24 de măsuri, ale cărui costuri sunt estimate la 14 miliarde de euro, combină iniţiative privind protecţia celor mai vulnerabili dintre români, preocupare firească a stângii, cu bonusuri fiscale pentru plata la timp a taxelor, idee de inspiraţie liberală, se pare.

Măsurile au un uşor parfum electoral, dar aşa ar arăta, probabil, orice iniţiativă a stângii, care se pliază confortabil pe un mesaj populist. Se pot identifica vreo două măsuri populiste: micşorarea taxei pe valoarea adăugată la pâine, lapte şi carne de pui şi reducerea cu o treime, timp de şase luni, a facturii de energie pentru consumatorii casnici.

Micşorarea TVA la unele alimente este o reluare a unei iniţiative politice mai vechi, care a fost ignorată, deoarece experienţa a arătat, în cazul medicamentelor, care au avut o cotă redusă, că micşorarea taxei nu se traduce obligatoriu în ieftinirea produselor. Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a ataşat propunerii ideea unui mecanism de control care să facă în aşa fel încât „micşorarea TVA să se regăsească în reducerea preţurilor, şi nu în creşterea profiturilor comercianţilor“.

Chestiunea controlului este delicată şi dificil de aplicat într-o piaţă liberă, astfel încât, deocamdată, orice reducere a TVA este în beneficiul negustorilor şi producătorilor.

Reducerea cu o treime a facturii de energie pentru consumatorii casnici vulnerabili are şanse mici de a fi aplicată, deoarece ar crea goluri în conturile companiilor producătoare, trasformându-se astfel în măsură generatoare de criză. Statul are deja un mecanism imperfect de susţinere financiară a populaţiei vulnerabile, pe care-l poate perfecţiona