Pentru unii, John Dillinger era un Robin Hood american. Pentru alţii, era inamicul public numărul 1. Un lucru e clar: în timpul Marii Crize din anii 1930, John Dillinger jefuia bănci când vroia, unde vroia.

În jurul lui se învârte Public Enemies / Inamicii publici, cel mai recent film al regizorului Michael Mann (Heat, The Insider, Collateral). Mai precis, în jurul ultimul an din viaţa gangsterului, de când evadează din închisoare împreună cu banda sa până când e împuşcat în faţa unui cinematograf din Chicago de către agenţii FBI. În această perioadă, Dillinger trăieşte când pe picior mare, când pe fugă, e arestat, dar evadează din nou, se îndrăgosteşte de o garderobieră, pentru care îşi riscă libertatea, colaborează cu Mafia italiană, dar e rapid abandonat de aceasta când atrage prea mult atenţia autorităţilor. Şi, bineînţeles, jefuieşte bănci, ceea ce pune pe urma lui poliţia şi, mai ales, pe agenţii speciali ai Biroului Federal de Investigaţii. Aceştia sunt conduşi de Melvin Purvis, un profesionist cu sânge rece şi tenacitate de pit bull, însărcinat să-i prindă pe cei mai periculoşi criminali din America, celebra listă cu „inamicii publici“, în care Dillinger e pe prima poziţie. FBI se află încă în faza de organizare, iar directorul J. Edgar Hoover vrea să combată crima în mod „ştiinţific“, prin ascultări de telefoane, prin informatori, prin studierea profilurilor psihologice şi mai puţin prin intervenţie violentă. Însă agentul Purvis e de părere că gangsterii nu pot fi prinşi cu mănuşi, ci cu puşca în mână, aşa că îşi alcătuieşte o echipă de agenţi necruţători şi trece în prima linie a ceea ce autorităţile numesc „războiul împotriva crimei“.

Deşi avea toate premisele să fie o încântare, filmul scârţâie pe alocuri, nu atât de rău cât să treacă în categoria peliculelor de duzină, dar suficient ca să dezamăgească. Partea cea mai problematică o reprezi