Consiliul Concurenţei analizează, în aceste zile, tranzacţia prin care grecii de la Cosmote preiau controlul unic asupra celui mai vechi operator de telefonie mobilă din România, Zapp. Autoritatea de concurenţă analizează operaţiunea de concentrare economică din punctul de vedere al posibilelor efecte anticoncurenţiale, în conformitate cu „Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice”. O decizie cu privire la aceastǎ operaţiune urmeazǎ a fi luatǎ, conf
Consiliul Concurenţei analizează, în aceste zile, tranzacţia prin care grecii de la Cosmote preiau controlul unic asupra celui mai vechi operator de telefonie mobilă din România, Zapp.
Autoritatea de concurenţă analizează operaţiunea de concentrare economică din punctul de vedere al posibilelor efecte anticoncurenţiale, în conformitate cu „Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice”. O decizie cu privire la aceastǎ operaţiune urmeazǎ a fi luatǎ, conform prevederilor legale, în termen de 30 de zile de la data la care notificarea este consideratǎ efectivǎ.
Conform dispoziţiilor Legii concurenţei (nr. 21/1996) sunt supuse controlului şi trebuie notificate Consiliului Concurenţei, pentru analiza compatibilităţii lor cu un mediu concurenţial normal, operaţiunile de concentrare economică ce depăşesc pragurile valorice prevăzute de lege.
Acestea sunt îndeplinite dacă cifra de afaceri cumulată a agenţilor economici implicaţi într-o operaţiune de concentrare economică depăşeşte echivalentul în lei a 10.000.000 euro şi există cel puţin doi agenţi economici implicaţi în operaţiune care să realizeze pe teritoriul României, fiecare în parte, o cifră de afaceri mai mare decât echivalentul în lei a 4.000.000 euro.
Tranzacţie de 207 milioane de euro
Cosmote a semnat acordul de achiziţie al Zapp, la sfârşitul lunii trecute. Valoarea acţiunilor Zapp a fost estimată la apro